Legea duty-free intrăîn următoarea şedinţă de guvern

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul finanţelor, Sebastian Vlădescu, a enumerat câteva puncte importante de pe agenda sa: elaborarea legii duty-free, relansarea privatizării CEC, discuţiile cu oficialii FMI şi UE, precum

Ministrul finanţelor, Sebastian Vlădescu, a enumerat câteva puncte importante de pe agenda sa: elaborarea legii duty-free, relansarea privatizării CEC, discuţiile cu oficialii FMI şi UE, precum şi cele privind finalizarea preluării BCR de către Erste şi aducerea celor 2,25 miliarde de euro în ţară.
Odată cu integrarea în Uniunea Europeană, magazinele în regim duty-free aflate pe o frontieră comunitară internă nu-şi mai au rostul. Prin urmare, acest tip de activitate comercială de pe graniţa cu Ungaria şi Bulgaria se va desfiinţa. "Legea este scrisă, este semnată de forurile competente şi în viitoarea şedinţă de guvern o voi supune spre aprobare", ne-a declarat Sebastian Vlădescu.
Noul act normativ nu numai că va desfiinţa magazinele duty-free aflate pe graniţa de vest, dar va reglementa şi mai sever activitatea celor rămase. "Din datele pe care le avem, pe graniţa de est cu Moldova, în zona duty-free se desfăşoară o frumoasă activitate de contrabandă cu ţigări şi alte produse. Acest lucru nu poate fi tolerat. Încercăm să introducem un număr de măsuri de reglementare şi restricţionare în aşa fel încât acestea să poate fi supuse unui control eficient", declara, cu puţin timp în urmă, premierul Tăriceanu.
Reabilitarea infrastructurii şcolare va avea finanţare
În urma analizei de vineri a proiectelor de construcţie şi modernizare a infrastructurii şcolare, vicepremierul Gheorghe Pogea şi ministrul educaţiei, Mihail Hărdău, au anunţat că vor cere public Ministerului de Finanţe să găsească fondurile necesare. "Una dintre datoriile mele este să fac rost de bani, şi asta fac. Există banii necesari şi putem finanţa aceste proiecte din trei surse: de la buget, din credite externe şi credite interne. Cred că am o problemă de comunicare cu vicepremierul Pogea şi Ministerul Educaţiei, pe care o voi rezolva în această săptămână", ne-a declarat Sebastian Vlădescu.
Referitor la noul Cod Fiscal, ministrul finanţelor a spus că se lucrează intens la el, dar fără grabă, având în vedere importanţa acestui document. "România are un Cod Fiscal în vigoare şi nu trebuie să lucrăm sub presiune", a mai spus Vlădescu.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite