Laszlo Borbely, cel mai mare salariu de la Ministerul Mediului
0Laszlo Borbely a avut cel mai mare salariu din Ministerul Mediului, pentru funcţia sa de ministru primind 5.361 de lei, potrivit informaţiilor publicate astăzi pe site. Al doilea salariu ca mărime a veniturilor îl are secretarul de stat, care primeşte 4.693 de lei pe lună.
La instituţia amintită sunt trei secretari de stat: Mircea - Ioan Cotoşman (Mediu), Dan Cârlan (Ape) şi Cristian Apostol (Păduri).
Vezi aici tabelul cu veniturile de la Ministerul Mediului
Potrivit documentului publicat pe site, angajaţii care gestionează fonduri comunitare au un spor de 75%.
Ministrul Mediului şi Pădurilor a emis un ordin prin care toate instituţiile din subordine, de sub autoritatea sau din coordonarea ministerului, îşi vor publica pe site veniturile nete ale angajaţilor.