Lanţurile internaţionale, salvare pentru litoral

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După cel mai slab sezon pentru litoralul românesc, zona este încă o ţintă interesantă pentru business

Totuşi, se pare că lanţurile hoteliere internaţionale sunt rezervate când vine vorba de afilierea unităţilor de pe litoral, astfel că doar două hoteluri româneşti funcţionează în prezent sub branduri cunoscute şi în străinătate.
La mijlocul lunii august, în plin sezon, Viorel Păunescu, care deţine hotelul de cinci stele, din Capitală, Intercontinental, a vândut unitatea emblematică pentru cea mai luxoasă staţiune a litoralului românesc. Astfel, hotelul de cinci stele Rex din Mamaia a fost preluat, în urma unei tranzacţii de 10 milioane de euro, de familia Adamescu, care controlează, printre altele, Unirea Shopping Center şi compania de asigurări Astra.
Cu toate că a înregistrat un sezon sub aşteptări, hotelul de patru stele Best Western Savoy vizează să îşi dubleze capacitatea de cazare.
"Vom construi încă un corp de clădire, de 100-120 de camere, în spaţiul din parcare, pe care l-am cumpărat deja", spune Angela Zahiu, general manager şi acţionar majoritar al unităţii. În aceste condiţii, hotelul, care are în prezent 131 de camere, îşi va dubla capacitatea. Mişcarea va necesita o investiţie de 15-20 milioane de euro, Savoy devenind astfel unul dintre cele mai mari hoteluri de pe litoralul românesc.
Care este atuul Angelei Zahiu? "Mizez pe faptul că sunt hotel afiliat pentru a avea expunerea necesară la nivel internaţional", spune ea. Mai mult, explică reprezentanta Savoy, aceasta este cheia succesului pentru hotelurile de pe litoralul românesc. Propriu-zis, afilierea aduce hotelurilor locale mai mulţi turişti din străinătate, aceştia având o anumită siguranţă în ceea ce priveşte standardele unităţii.
Angela Zahiu consideră că afilierea la un lanţ hotelier internaţional este şi singura modalitate de a supravieţui, mai ales odată cu aderarea României la UE, moment în care standardele impuse unităţilor de cazare vor fi mult mai aspre.
Însă, dacă Angela Zahiu are dreptate, atunci litoralul are un mare neajuns: doar două hoteluri care se adresează turismului de vacanţă sunt afiliate în zonă, Best Western Savoy şi Riu Fantasy Beach, iar amândouă sunt localizate în Mamaia. Aceasta în condiţiile în care, în destinaţiile din străinătate preferate de români, cum sunt Egipt, Grecia sau Spania, cu greu mai găseşti un hotel care să nu poarte numele unui lanţ internaţional.
Reprezentanţii Riu Fantasy Beach spun că afilierea este o soluţie, dar nu singura. Hotelierii au alternativa investiţiilor individuale, pentru ridicarea unităţilor la standardele impuse de UE.
"Standardele după 2007 sunt foarte înalte, te aliniezi la ele sau dispari. Nu mai merge să cumperi hotelul, să îl vopseşti puţin şi să îi dai drumul în circuitul turistic", spune Cătălina Braşoveanu, directorul complexului turistic Riu Fantasy Beach din Mamaia. Hotelul a intrat în lanţ în prima jumătate a anului curent, după o investiţie de modernizare de 11 milioane de euro, derulată pe trei ani.
Ce le-a adus afilierea? "Este vorba de implementarea unui sistem operaţional internaţional şi standardizarea serviciilor, dar şi expunere la nivel internaţional", a conchis reprezentanta Riu.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite