Kodak, brand emblematic pentru fotografie, se apropie de faliment

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Grupul american Eastman Kodak, un nume emblematic în industria fotografiei, se pregăteşte să solicite protecţie potrivit legii falimentului dacă nu va reuşi să vândă portofoliul de brevete de invenţii, scrie Wall Street Journal (WSJ).

Compania este în discuţii cu potenţiali creditori pentru a obţine finanţare de un miliard de euro, bani care să-i permită să-şi continue operaţiunile în timpul procedurilor de faliment, scrie WSJ.

Cererea de faliment conform cu legislaţia din SUA ar putea fi depusă încă din ianuarie, cel mai târziu la începutul lunii februarie, notează WSJ. Astfel, compania va putea fi reorganizată sau restructurată în timpul procedurilor de faliment.

Acţiunile Kodak s-au prăbuşit cu 28% la bursa de la New York în urma apariţiei informaţiilor, la 47 de cenţi pe titlu.

Investitorii par sceptici că firma mai poate reuşi o vânzare rapidă a brevetelor sau poate obţine o linie de finanţare de urgenţă.

Reprezentanţii Kodak au refuzat să comenteze informaţiile, calificându-le drept zvonuri şi speculaţii.

Compania a avertizat în noiembrie că ar putea da faliment în acest an dacă nu va reuşi să atragă finanţare de 500 milioane de dolari sau să vândă brevetele.

Vânzările de produse de consum ale Kodak nu au ţinut pasul cu cheltuielile uriaşe ale companiei, care are sucursale şi angajaţi în întreaga lume.
Kodak a inventat în 1975 camera digitală, prototipul de mărimea unui prăjitor de pâine fiind capabil să fotografieze alb-negru.

Compania nu a reuşit însă să monetizeze inovaţia, lansând foarte târziu, acum zece ani, o gamă de camere digitale destinate consumatorilor, doar după ce afacerile de bază cu film fotografic intraseră pe o pantă descendentă.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite