1943: Kamikaze americani deasupra Ploieştiului

Escadrilele Air Force, trimise la 1 august 1943 deasupra Ploieştiului, au fost decimate de antiaeriană şi de avioanele de vânătoare în baza informaţiilor obţinute de spionajul românesc

Escadrilele Air Force, trimise la 1 august 1943 deasupra Ploieştiului, au fost decimate de antiaeriană şi de avioanele de vânătoare în baza informaţiilor obţinute de spionajul românesc

Anunţată de Roosevelt drept un succes, operaţiunea de bombardare a rafinăriilor prahovene s-a soldat cu pierderea a 107 avioane din 178.

Americanii doreau să distrugă rafinăriile din zona Ploieşti - Câmpina, care furnizau aproape o treime din carburantul necesar armatelor germane.

Planul misiunii "Tidal Wave", elaborat de colonelul Jacob Smart, prevedea un bombardament strategic, prin atacarea obiectivului la joasă înălţime (circa 100 de metri). "Bombardamentul strategic este cel care loveşte capacitatea unei ţări de a mai purta războiul.

Fie eliminându-i mijloacele de a fabrica, transporta şi folosi arme, fie terorizând populaţia şi făcând-o să abandoneze dorinţa de a mai lupta", explică Sorin Tu rturică, muzeograf la Muzeul Aviaţiei din Bucureşti. Valea Prahovei era însă o adevărată fortăreaţă.

Protecţia se făcea cu aviaţia de vânătoare româno-germană, cu artilerie antiaeriană şi baloane captive, precum şi prin disimulare - existau sute de generatoare de ceaţă artificială care mascau oraşul Ploieşti.

Cinci medalii de aur drept consolare

Americanii au produs 178 de aeronave B-24 Liberator care au decolat din nordul Africii, din apropierea oraşului Benghazi (Libia). Ele au lansat asupra Văii Prahovei 1.800 de bombe, care au provocat 121 de morţi şi 190 de răniţi.

În schimb, dintre avioanele "agresoare", 54 au fost doborâte, iar 53 au fost grav avariate. În paralel, românii şi nemţii au pierdut numai şapte avioane de vânătoare. 310 americani au murit, iar 108 au fost capturaţi.

Doar 15 bombardiere s-au mai întors, apte de zbor, la Benghazi, alte câteva aterizând forţat sau prăbuşindu-se, avariate, în alte ţări. Preşedintele Roosevelt a comunicat aceste date Congresului SUA la 15 august 1943, recunoscând că ele sunt "dezastruoase".

Cu toate acestea, strategul Jacob Smart a fost avansat general şi a ajuns comandant al Forţelor Aeriene ale SUA din Pacific, iar pentru autorii bombardamentului din România s-au acordat cinci medalii de onoare (dintre care trei postmortem) - cele mai multe distincţii de acest gen primite la o singură misiune. Medalia de aur era cea mai înaltă decoraţie de război a SUA.

Vacanţa românească a prizonierilor americani

Aviatorii pregătiţi pentru misiune au fost instruiţi inclusiv pentru varianta în care ar fi căzut prizonieri:
"Poporul român, în special ţăranii, este cinstit, prietenos, bun şi ospitalier cu străinii. El îi iubeşte pe francezi, pe englezi şi pe americani şi se teme de ruşi. Când vă apropiaţi de români, salutaţi-i şi daţi mâna cu fiecare. Spuneţi-le <> ".

În România, prizonierii au fost trataţi exemplar. Iată cum descriu câţiva americani perioada prizonieratului: "Guvernul român face tot posibilul ca să ne facă şederea cât se poate de confortabilă", "Niciodată n-aş fi crezut că pot să fie aşa de ospitalieri cu inamicii lor", "Suntem trataţi într-adevăr bine, mai mult ca nişte musafiri, nu ca nişte prizonieri", "Ne tratează mai bine ca pe soldaţii lor".

Lacrimi după zeci de ani

În anii de după 1989, câteva serii de veterani americani, participanţi la bombardamentele din 1943 - 1944, s-au întors ca oaspeţi în România.

Americanilor li s-au prezentat şi filme documentare, realizate în anii războiului. Văzând efectele bombardamentului său, unui bătrân american i-au dat lacrimile. Generalul aviator (r) Ion Di Cesare, preşedintele Ligii Aeriene Române şi veteran de război, i-a însoţit pe foştii săi inamici pe timpul vizitelor în România, dar este sceptic în faţa unor asemenea regrete: "Sunt posibile reacţii sentimentale. Dar mie, dacă aş vedea un bombardament pe care l-am făcut eu, nu mi-ar da
lacrimile".

Mie, dacă aş vedea un bombardament pe care l-am făcut eu, nu mi-ar da lacrimile
Ion Di Cesare, generalul aviator (r)