Jocurile de noroc, cea mai bună afacere din ianuarie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Statisticile oficiale referitoare la cifrele de afaceri realizate de agenţii economici în prima lună a anului 2008 arată că jocurile de noroc au adus cea mai mare creştere a veniturilor. Avansul

Statisticile oficiale referitoare la cifrele de afaceri realizate de agenţii economici în prima lună a anului 2008 arată că jocurile de noroc au adus cea mai mare creştere a veniturilor. Avansul a fost, în ianuarie 2008, de aproape 55% faţă de aceeaşi lună din anul anterior.


Potrivit datelor comunicate de Institutul Naţional de Statistică (INS), veniturile exprimate în cifra de afaceri realizată în luna ianuarie 2008 au crescut cel mai mult la companiile care organizează jocuri de noroc (+54,7%) şi la cele care fac comerţ cu autovehicule (+50,4%).

La polul opus se regăsesc companiile care produc utilaje, echipamente şi logistică, respectiv bunuri de capital, ale căror cifre de afaceri au scăzut, în ianuarie 2008, cu aproape 13% faţă de aceeaşi lună din anul anterior.


Decalajul dintre cerere şi producţie se adânceşte

Scăderi ale veniturilor s-au mai consemnat, potrivit INS, în industriile producătoare de bunuri de folosinţă îndelungată (-7,9%) şi de bunuri intermediare (-4,4%).


Din datele comunicate de INS reiese că, în ianuarie 2008, valoarea comenzilor noi în industrie - reprezentând cererea curentă şi viitoare - a crescut cu peste 10% faţă de decembrie 2007. În acelaşi timp, producţia industrială a avut un avans de numai 1,6%, ceea ce înseamnă că producătorii autohtoni au acoperit doar a şasea parte din totalul cererii, restul fiind adus din importuri.

Acest decalaj a crescut semnificativ în ultimele 12 luni, raportul dintre cerere şi producţie fiind tot mai dezechilibrat. Pe marile grupe industriale, producţia a crescut cel mai mult în cazul electrocasnicelor (+7,5%) şi al bunurilor de capital (+3,2%), în ianuarie faţă de luna anterioară, în timp ce în industria energetică producţia raportată de INS a scăzut cu 1,6%.


Reamintim că, în ianuarie 2008, veniturile reflectate în cifra de afaceri realizată de industriaşi au scăzut faţă de decembrie 2007, în medie cu 5,9%. Cele mai drastice reduceri ale veniturilor s-au înregistrat în cazul industriei bunurilor de capital (-20,5%) şi în rândul producătorilor de bunuri de uz curent (-2%).(Dan Străuţ)

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite