Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

Jocuri (politice)

5 august 2009, 21:21 |  Autor: Andrei Plesu  | 

Jocuri (politice)

Jocuri (politice)

 

Se apropie alegerile prezidenţiale. La rampă apar figuri noi: riga Crypto, laponul Antonel şi mereu veselul copil de casă Gâgă.

Nelu are un partid mărişor de stânga. Janoş are un mic partid etnic care, de obicei, se aliază cu partidul de la putere, oricare ar fi el. În opoziţie se află alt partid de stânga, partidul lui Tibi, şi un mic partid de dreapta, partidul lui Titi. Mai bântuie prin cartier partiduleţul unei pisici, al unei oi şi al unui buhai.

Tibi şi cu Titi se hotărăsc să-l dea jos pe Nelu şi construiesc o coaliţie, coaliţia BA, cu un candidat propriu la preşedinţie: mai întâi Tedi, care însă cade bolnav, şi apoi Bubu, un jucător de carieră. Bubu câştigă şi alianţa BA guvernează. Poporul trăieşte un scurt episod de jubilaţie. Bubu numeşte un premier din partidul lui Titi. Numai că Bubu nu se suferă cu Titi. Nici Titi nu-l prea iubeşte pe Bubu. Bubu şi Titi se bat. Partidul lui Tibi e de partea lui Bubu. Alianţa BA se rupe. Tibi iese de la guvernare şi trage după el câţiva dintre oamenii lui Titi. Se naşte, astfel, un nou partid, de stânga-dreapta, partidul Tibitică, avându-l ca preşedinte pe Bică.

În noua situaţie, avem următorul amplasament de front: Tibitică dă în Titi, Titi dă în Tibitică şi amândoi dau în Nelu. Pisica, îmblânzită mai întâi de Bubu, trece definitiv la sânul lui Nelu. Bubu e nervos. Titi guvernează minoritar şi are nevoie, tot mai mult, de Nelu. Aşa că Nelu guvernează discret din opoziţie, iar Titi face niţică opoziţie de la guvernare. Cel mai rău îi înfurie pe toţi Bubu, care dă în toate direcţiile, promite ţepe, anticomunism, anticorupţie şi serbări câmpeneşti.

Nelu, Titi şi pisica, sprijinite, cu fluiere şi lozinci mobilizatoare de buhai, se unesc pentru înlăturarea lui Bubu. Poporul e chemat la referendum. Câştigă Bubu. Bubu râde. Râde Bubu! În timpul următoarelor alegeri parlamentare, lupta (de idei) se ascute. Bubu şi cu Bică îl umplu de lături pe Nelu şi îl beştelesc pe Titi. Nelu îi face albie de porci pe Bubu şi pe Bică. Titi loveşte dur în partidul lui Bubu-Bică şi moderat în partidul lui Nelu. Oaia şi buhaiul ies din scenă, iar pisica rămâne cu Nelu. Partidul lui Bubu-Bică ia multe voturi, dar îi trebuie un partener. Încearcă, fără convingere, reîncălzirea supei cu Titi. Titi nu se prea lasă şi se uită pe furiş, concupiscent, spre Nelu. Până la urmă, Bubu moşeşte şi năşeşte o combinaţie cu duşmanul său cel mai înjurat: Nelu. Janoş se vede obligat, pentru prima oară de când există, să treacă, trist, în opoziţie. Se naşte superb-monstruoasa coaliţie Bică-Nelu. Poporul e perplex. Bubu simte că i s-a împlinit un vis frumos. Îl numeşte prim-ministru pe Bică. Omul doi în stat devine Gâgă, din partea lui Nelu.

Iată însă că, încet-încet, de fapt destul de repede, vechea râcă dintre Bică şi Nelu se reaprinde. Nouă schimbare de situaţie: Bică dă în Nelu şi în pisica lui, Nelu dă, cu pisica lui, în Bică, Titi dă în amândoi. Oaia şi buhaiul, dezgustaţi, se fac europarlamentari şi pleacă la Bruxelles. Bubu e nervos. Declară că e dezamăgit de sine-însuşi. Are mici tulburări de vorbire: când vrea să spună „tâmpiţi“ spune „filosofi“ şi viceversa. Nu mai are chef să se joace. Se apropie alegerile prezidenţiale. La rampă apar figuri noi: riga Crypto, laponul Antonel şi mereu veselul copil de casă Gâgă.

Din când în când, poporul strigă: „E criză!“ Atunci, toţi cei de mai sus se opresc, o clipă, din joacă şi fac bezele: „Aşezaţi-vă liniştiţi! Vom face totul!“
Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     


    Mălin Bot

    Instalarea prim-ministrului pupilă Victor Ponta, la Guvern, în fostul birou al mentorului-inculpat Adrian Năstase, capătă un înţeles simbolic aparte astăzi, după manevrele de la Inspectoratul de Stat în Construcţii. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

    VIDEO "Dacii - Adevăruri tulburătoare 2012": filmul, vizionat de sute de mii de români, răstoarnă istoria

    „Istoria României se bazează pe un lung şir de falsuri?" Răspunsurile oferite în documentar au provocat o veritabilă frenezie: peste 360.000 de vizualizări, aproape 800 de comentarii.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole