Jeffrey Franks: Ratarea ţintei de inflaţie în România nu va afecta Acordul cu FMI

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şeful misiunii FMI pentru România, Jeffrey Franks, a declarat astăzi că deşi ţinta de inflaţie a fost depăşită uşor, acordul de finanţare va continua.

"Ţinta de inflaţie a fost ratată de România cu foarte puţin şi se află în marja de plus/minus unu la sută prevăzută în Scrisoarea de Intenţie adresată Fondului" a declarat, astăzi, la ieşirea de la negocierile cu guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu.

"Ratarea ţintei de inflaţie cu un procent aflat în marja convenită cu FMI nu va avea nici o consecinţă asupra desfăşurării programului. Acum discutăm condiţiile de eliberare a tranşelor trei şi patru şi consider că avem perspective foarte bune", a spus Jeffrey Franks.

Banca Naţonală a României (BNR) a fixat pentru finalul anului trecut o ţintă de inflaţie de 3,5% plus sau minus un punct procentual (2,5-4,5%), însă obiectivul a fost ratat pentru al treilea an la rând, în condiţiile în care indicele anual al preţurilor de consum a urcat în decembrie la 4,74%.

Şeful misiunii FMI pentru România a mai adăugat că fondul are cu România un program ambiţios.

"Rolul FMI este să ajute ţările să atingă o stabilitate macroeconomică în anumite stadii de dezvoltare economică. În lunile următoare, creşterea economică a României va fi mică dar la sfârşitul lui 2010 relansarea va fi sensibilă", a spus Jeffrey Franks.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite