Jeffrey Franks: Perspectivele României sunt mai bune decât ale unor state europene. Deficitul bugetar a scăzut şi economia îşi revine

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Riscurile s-au redus, perspectivele României sunt mai bune decât cele ale unor state din zona euro care întâmpină dificultăţi, deficitul bugetar a scăzut semnificativ, iar economia îşi revine, a declarat Jeffrey Franks pentru Mediafax, întrebat dacă situaţia din România este mai bună decât în ţări ca Portugalia, Irlanda, Ungaria sau Letonia. Şeful misiunii FMI în România spune că s-a realizat o îmbunătăţire semnificativ

Principalele declaraţii ale şefului nmisiunii FMI în România:

* Începem să resimţim revenirea creşterii economice şi observăm, o reducere semnificativă a deficitului. Aceşti doi factori reduc riscul pentru România. Şi răspunsul meu este, da, cred că perspectiva privind situaţia din România este mai bună decât în unele state din zona euro care întâmpină dificultăţi.

* În România au fost luate măsuri foarte dure în iulie pentru reducerea deficitulu bugetar. Veniturile bugetare cresc, iar chetuielile scad. Prima de risc pentru România a scăzut pe pieţele internaţionale din momentul în care au fost luate aceste măsuri, pentru că pieţele internaţionale ştiu că România se află într-o situaţie mult mai sustenabilă acum.

* Aceasta este o schimbare uriaşă. Anumite reforme structurale au fost deja adoptate în cadrul programului şi altele urmează să fie aprobate, precum legea salarizării unitare, reforma pensiilor şi legea responsabilităţii fiscale. Acestea au un impact uriaş asupra percepţiei pieţelelor internaţionale despre cât de sustenabilă este România. Ele se uită la aceste măsuri şi spun: Nu iau doar măsuri de constrângere, ci îşi construiesc acţiunile astfel încât să nu aibă probleme în viitor.

* Cred că el (Dominique Strauss-Kahn, directorul general al FMI) a vorbit despre faptul că, atunci când un stat caută asistenţă de la Fond, ar putea fi într-un pericol iminent, dar acum acel pericol nu mai există. Directorul general se referea în mod evident la motivul pentru care statele caută iniţial asistenţă de la Fond, iar state cu o situaţie nesustenabilă, precum Ungaria, România şi Letonia, au căutat asistenţă de la FMI. Aceste state pe care le-a dat ca exemplu sunt state care au cerut asistenţă de la FMI acum doi ani şi, în orice caz, aceste ţări nu sunt în pericol de faliment.

* Dacă o ţară va avea dificultăţi majore în viitor, şi nu mă aştept ca acest lucru să se întâmple pentru România, putem oricând să creştem valoarea oricărui aranjament pentru a aloca un sprijin suplimentar. Faptul că România s-a angajat să continue programul cu FMI reprezintă o siguranţă, o poliţă de asigurare în vremuri foarte incerte. Sunt probleme în Europa şi există multă incertitudine pe pieţele internaţionale, dar România are asigurarea că dispune de sprijinul Uniunii Europene şi al FMI.

* Până când criza va fi complet dizolvată în toată Europa, există anumite pericole, pentru orice ţară emergentă din Europa, nu doar pentru România, Ungaria sau Letonia. Nu este o situaţie stabilă încă în Europa emergentă, astfel că pericolul persistă, acesta fiind şi unul din motivele pentru care Guvernul a luat decizia să negocieze un nou aranjament cu Fndul. Cu toate acestea, riscul este mult mai mic decât era acum doi ani.

* Doar pentru că un criteriu Maastricht spune că trebuie să menţii datoria publică sub 60% din PIB, asta nu înseamnă că ar trebui să o aduci la 59%, pentru că pieţele vor deveni mai nervoase la un nivel al datoriei mult mai mic pentru o ţară ca România decât ar face-o pentru state precum SUA sau Marea Britanie. Este foarte important ca România să continue în mod ferm procesul de reducere a deficitului bugetar, astfel încât să menţină datoria publică la niveluri foarte joase.

* Când vezi că prima de risc a României este cu mult sub cea a Greciei şi Irlandei şi apropiată de cea a Spaniei se poate spune că s-a realizat o îmbunătăţire semnificativă a percepţiei României pe pieţele internaţionale. Există încredere pe pieţe că România este un creditor bun, mult mai bun decât era acum doi ani.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite