Italienii se pregătesc să ne construiască autostrăzile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Grupul financiar SACE, deţinut de Ministerul Economiei şi Finanţelor din Italia, îşi deschide birou în România pentru a susţine firmele din Peninsulă care vor participa la dezvoltarea infrastructurii locale. Raoul Ascari, directorul de operaţiuni al SACE, consideră că piaţa românească este una foarte importantă în contextul în care mulţi italieni au operaţiuni aici.

Grupul financiar şi de asigurări SACE, deţinut de Ministerul Economiei şi Finanţelor din Italia, îşi deschide un birou regional la Bucureşti pentru a-i putea susţine pe investitorii italieni în Europa Centrală şi de Est. Instituţia facilitează accesul companiilor din Peninsulă la credite, oferind garanţii, şi protejează afacerile acestora peste hotare, prin asigurări de credit şi contra altor riscuri asociate desfăşurării activităţii.

„Am ales România datorită prezenţei puternice a firmelor italiene aici şi datorită capacităţii logistice. Apropierea de Italia şi potenţialul de a deveni o poartă către ţările din regiune sunt doar două dintre atuuri", a declarat Raoul Ascari, directorul de operaţiuni al SACE. În 2010 s-au înregistrat în România 1.400 de firme italiene. Firmele italiene în România au angajat 800.000 de persoane şi au contribuit cu 5% la Produsul Intern Brut al României.

Cu ochii pe exportatori şi IMM

Directorul SACE a adăugat că, deşi la început se va concentra asupra exportatorilor italieni în România, ulterior va viza sectorul lucrărilor publice. „Există multe proiecte de infrastructură care se vor desfăşura, iar companiile italiene ar putea fi interesate să liciteze şi să creeze parteneriate cu alte firme din România. Noi am putea sprijini aceste firme să-şi extindă operaţiunile", a explicat Ascari. Şi IMM italiene reprezintă un domeniu de interes pentru SACE. „Anul trecut am avut un număr mare de tranzacţii mici, peste 100, cu valori de până la cinci milioane de euro.

Însă, considerăm că sprijinirea IMM este foarte importantă întrucât acestea creează locuri de muncă", a arătat Ascari. El a mai spus că ceea ce va diferenţia SACE de ceilalţi competitori de pe piaţa autohtonă este că grupul „va urmări interesul italienilor, nu al francezilor, al nemţilor sau chiar al românilor. Putem să nu fim interesaţi de o anumită tranzacţie, dacă aceasta nu are un impact semnificativ pentru economia Italiei".

Grupul SACE activează în România de zece ani, însă a ales să-şi deschidă un birou aici în vara anului trecut. Valoarea portofoliului SACE în România se ridică la 280 de milioane de euro şi, în prezent, poartă negocieri pentru 10-20 de proiecte noi, cu o valoare de 215 milioane de euro.

"Putem sprijini exporturile de echipamente din Italia, în valoare de până la câteva milioane de euro.''
Raoul Ascari
director operaţiuni SACE

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite