Istanbul, capitala mondială a energiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanţi ai mediului economic şi politic din peste 30 de ţări s-au reunit la finele săptămânii trecute la Istanbul, la cea de-a doua ediţie a Black Sea Energy and Economic Forum. Reuniunea a urmărit sporirea dialogului regional privind securitatea energetică, în contextul în care Turcia este liantul dintre consumul mare din Vest şi resursele din Est.

Cel mai mare oraş al Europei, Istanbulul, a fost, săptămâna trecută, capitala energetică mondială. Pe parcursul a trei zile, a doua ediţie a Black Sea Energy and Economic Forum a reunit peste 300 de lideri de companii, oameni de afaceri, oficiali guvernamentali şi experţi în domeniul energetic din peste 30 de ţări. Organizat de Atlantic Council în perioada 29 septembrie - 1 octombrie 2010, evenimentul a oferit o excelentă platformă de dezbateri pe teme precum asigurarea securităţii energetice a Europei prin colaborarea cu statele caspice şi importanţa regiunii Mării Negre ca punte de legătură între cele două lumi, dar şi ca important izvor de resurse energetice proprii al Europei. Pe lângă firul oficial, discuţiile informale au fost cel puţin la fel de importante.

La confluenţa dintre cerere şi ofertă

După ediţia inaugurală de la Bucureşti de anul trecut, tema forumului din acest an a fost "transformarea". Aceasta pentru că, în primul rând, regiunea Marea Neagră-Marea Caspică este pe punctul de a schimba peisajul economic şi politic global, iar, în al doilea rând, omenirea nu se mai poate baza pe soluţii convenţionale pentru a face faţă provocărilor economice şi energetice de mâine şi trebuie să treacă la un alt nivel.

Într-un secol în care avansul tehnologic conferă sectorului energetic o importanţă fără precedent, ţările dezvoltate din vestul şi centrul Europei caută noi surse de aprovizionare cu resurse energetice, iar statele cu subsol bogat, precum cele caspice, aleargă după pieţe de desfacere. Turcia se afla la confluenţa acestor două lumi şi poate juca o carte extrem de importanta, asumându-şi un rol activ de pod energetic.

„Bine aţi venit în centrul lumii!", le-a urat participanţilor Frederick Kempe, preşedintele Consiliului Atlantic, în deschiderea forumului. „Intrăm într-o nouă eră, unde Turcia este esenţială într-o regiune crucială, cum este cea dintre Europa Centrală şi Orientul Mijlociu. Acesta este motivul pentru care vorbim despre energie, economie şi politică la Istanbul", a continuat Kempe. Prima zi a forumului a fost macată de prezenţa premierului ţării gazdă, Recep Tayyip Erdogan, şi a omologului său georgian, Nikoloz Gilauri.

Problema Europei - securitatea energetică

„Nimeni nu este securizat din punct de vedere energetic dacă nu suntem toţi securizaţi", a spus Recep Tayyip Erdogan. El a criticat faptul că proiectul Nabucco este în întârziere: „Spunem că suntem gata pentru orice, dar cei care joacă rolul coordonatorilor nu au venit cu acţiuni serioase. Fiecare zi care trece este în detrimentul proiectului", a punctat premierul turc. La rândul său, oficialul de la Tbilisi a arătat că, în opinia sa, singura mare problemă pentru viitorul Europei va fi securitatea energetică. „Dacă va continua să existe un singur furnizor - Rusia - întotdeauna vor fi probleme. Diversificarea surselor trebuie să fie principala preocupare a acestei regiuni", a spus Gilauri.

„Ediţia din acest an a forumului a fost mai dinamică, mai vie. Companiile au început să înţeleagă că trebuie să facem paşi concreţi pentru integrarea acestei regiuni", a spus, la finalul reuniunii, Dinu Patriciu, preşedintele DP Holding şi membru în boardul Atlantic Council. Patriciu a reluat ideea exprimată şi în deschiderea forumului Black Sea Energy and Economic Forum, potrivit căreia regiunea Mării Negre trebuie să fie unită atât din punct de vedere economic, cât şi politic, pentru a face faţă provocărilor din viitor.

„Daţi drumul la proiecte, există suficient gaz!"

Criza gazelor din iarna 2009, când Rusia a închis robinetul în urma unui conflict cu Ucraina, a însemnat pentru Europa un impuls pentru punerea în practică a conceptului de diversificare a surselor energetice, care devenise latent în ultimii ani. Astfel că gazul a luat locul petrolului ca principal subiect de discuţie la capitolul securitate energetică.

Vorbind la Istanbul despre sursele de aprovizionare ale Nabucco, Richard Morningstar, trimisul special al Statelor Unite în Eurasia pe probleme energetice, a subliniat faptul că viitorul coridor sudic de transport al gazelor spre Europa nu va utiliza gaz iranian, atâta vreme cât Teheranul nu renunţă la programul său nuclear. „Nabucco poate fi cel mai profitabil proiect din coridorul sudic dacă va fi utilizat la capacitate maximă. Pe lângă gazul azer, Irakul poate livra 15 miliarde de metri cubi de gaze pentru acest proiect (jumătate din capacitatea totală - n.r.). O altă opţiune este gazul din Qatar", a spus oficialul american.

Contracte pentru Nabucco

„Daţi drumul la proiecte, avem suficient gaz!", a fost mesajul ţărilor furnizoare. Întrebat de ce nu a fost semnat până acum nici un contract pentru livrarea de gaze prin Nabucco, ministrul azer al Energiei, Natig Aliyev, a spus, pentru „Adevărul": „Nabucco nu există. Cu cine să discutăm?". El a adăugat că Azerbaidjanul are suficiente resurse pentru export, însă nu există rute pentru transportul gazelor spre Europa. „Abia spre finele anului sperăm să avem ceva concret privind aceste contracte", a continuat oficialul azer. Întrebat dacă proiectul AGRI, prin care gazele lichefiate azere vor ajunge în Europa prin Georgia şi România, este mai eficient decât Nabucco, ministrul azer a răspuns: „O conductă este mai eficientă, însă implică multe obstacole politice şi legislative, ceea ce nu există în proiectul AGRI. Deşi terminalele de gaze lichefiate sunt costisitoare într-o primă fază, ele se vor dovedi competitive pe termen lung. Prin acest proiect putem duce gaze şi în alte ţări din Marea Neagră, precum Moldova şi Ucraina", a completat Aliyev.

Totodată, Ashti Hawrami, ministrul Resurselor Naturale din Kurdistan, a punctat, în discursul său din ultima zi a forumului, că regiunea pe care o reprezintă este gata să livreze gaze prin Nabucco, întrucât există infrastructură energetică pe teritoriul său şi suficiente resurse. „Deci haideţi să facem odată conducta!", a fost mesajul său.

Resurse la noi în curte

Marea Neagră are suficiente resurse energetice pentru a contracara supremaţia Rusiei. Numai în partea turcească există rezerve potenţiale de 1,5 trilioane de metri cubi de gaze, a declarat Mehmet Uysal, preşedintele TPAO. Adică de 23 de ori mai mult decât rezervele dovedite ale României.

Ruşii - marii absenţi. Românii - micii absenţi

Niciun reprezentat al guvernului rus nu a participat la această reuniune, deşi o invitaţie a existat, iar pe agenda preliminară a forumului au figurat printre vorbitori atât ministrul rus al Energiei, cât şi reprezentanţi ai Gazprom. Totuşi, un reprezentant al ambasadei Rusiei în Turcia a fost prezent la conferinţă şi şi-a luat conştiincios notiţe. „Nu sunt expert în aceste probleme. Reprezentaţii guvernului rus nu au putut veni, de-asta sunt prezent aici", a răspuns el, morocănos, întrebat de „Adevărul" cum i s-a părut acest forum. Nici românii nu au fost prea interesaţi. Singurul oficial guvernamental prezent la Istanbul a fost secretarul de stat din Ministerul Economiei, Karoly Borbely, eclipsat, evident, de mulţimea de miniştri şi şefi de guverne din regiune.

"Deşi terminalele de gaze lichefiate sunt costisitoare într-o primă fază, ele se vor dovedi competitive pe termen lung."
Natig Aliyev, ministrul azer al Energiei

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite