Isărescu: Atunci când pieţele sunt suprareglementate, funcţiile lor dispar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Atunci când pieţele sunt suprareglementate funcţiile lor de bază dispar, a declarat, luni, Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), în dezbaterea “Criza, statul şi pieţele”, care este axată pe noua carte a lui Lucian Croitoru “În apărarea pieţelor”.

"Suprareglementarea nu se suprapune nici cu o reglementare strictă şi nici cu o reglementare corectă. O reglementare corectă a pieţelor, echilibrată, temperată, poate să fie şi destul de detaliată ca să nu intervină mecanismul de bază al pieţei. Atunci cred eu că avem de-a face cu strigătul "haide să apărăm pieţele", pentru că dacă nu le apărăm alocarea corectă a resurselor în economie, marele avantaj al funcţionării pieţelor imperfecte altminteri, dispare şi odată cu aceasta alocarea resurselor eficientă şi democratică. Dispare şi principalul avantaj al societăţii în care vrem şi noi să trăim", a spus Isărescu.

Referindu-se la cartea lui Lucian Croitoru, acesta a afirmat ca este "o invitaţie la lectură, dar nu orice fel de lectură, este o carte mai mult decât incitantă, o carte care deschide orizonturi".

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite