Mugur Isărescu: Să creştem prin muncă, nu prin consum

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernatorul Băncii Naţionale a atras atenţia că reluarea creşterii economice trebuie realizată prin stimularea muncii, prin investiţii şi crearea de locuri de muncă, şi nu prin încurajarea consumului. Repetarea excesivă a ideii că economia nu înregistrează creştere pentru că nu este stimulat consumul este un lucru periculos, spune Mugur Isărescu, guvernatorul BNR. 

Economia românească a înregistrat în ultimul trimestru din 2010 o creştere cu 0,1% faţă de perioada precedentă. Dacă şi în primele trei luni din acest an economia va marca un avans, România va ieşi tehnic din recesiune. Dar cum? Guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, a atras atenţia că este foarte important ca revenirea pe creştere a economiei româneşti să fie sustenabilă, bazată pe stimularea muncii, şi nu pe consum.

Citiţi şi:

Mugur Isărescu: "Au fost conveniţi termenii noului acord cu FMI"

„Să stimulăm consumul ca să avem creştere economică nu pot să o calific decât ca pe o idee proastă. Românii trebuie să fie lăsaţi şi stimulaţi să muncească şi să stimuleze producţia", a declarat Isărescu în cadrul seminarului „Anul Financiar Bancar 2011".

El a mai arătat că reluarea creşterii prin consum este o idee periculoasă întrucât are o bază socială şi politică. „Sunt cinci milioane de pensionari, partidele politice se vor bate pentru câştigarea alegerilor, şi doar patru milioane de angajaţi", a spus guvernatorul. La rândul său, Andreea Paul Vass, consilier al premierului Emil Boc, a arătat că instabilitatea politică, generată de opoziţie sau de către partidele de la guvernare, lezează semnificativ perspectivele relansării creşterii economice.

Povara fiscală trebuie redusă

Guvernatorul a subliniat faptul că redresarea economică se poate realiza numai prin stimularea muncii. „Trebuie făcute trei lucruri pentru a relua creşterea: să stimulăm munca, să stimulăm munca şi să stimulăm munca", a spus Isărescu, care a explicat că este nevoie de stimularea investiţiilor şi crearea de locuri de muncă, de creşterea productivităţii şi a flexibilităţii pe piaţa muncii, dar şi de reducerea poverii sociale, în special în rândul antreprenorilor.

„Povara pe întreprinderea plătitoare este 60-70%. Toţi care sunt în producţie sunt împovăraţi, de aceea probabil şi munca la negru. România este o ţară cu fiscalitate redusă la nivelul PIB şi cu fiscalitate foarte mare la nivelul întreprinderilor", a explicat oficialul BNR. El a adăugat că nivelul contribuţiilor sociale nu va putea fi însă redus până nu se va realiza un echilibru între contribuabili şi beneficiarii de asistenţă socială.

La rândul său, ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Ialomiţianu, a precizat că flexibilizarea pieţei muncii nu se poate realiza fără o reducere a contribuţiilor sociale, dar că această măsură se află în analiză în prezent. „Se analizează reducerea contribuţiilor sociale, în special pentru angajatori. Avem în vedere acest aspect în cadrul noului acord cu FMI", a spus Ialomiţianu.

Ialomiţianu face apel la instituţiile de credit

El a admis că, pentru redresarea economiei, mediul de afaceri are nevoie de sprijin şi că Guvernul a venit în ajutorul firmelor, dar nu s-a putut mai mult din cauza plafonării cheltuielilor.

În plus, el a făcut apel la băncile comerciale să fie mai încrezătoare în întreprinzători, în vederea finanţării acestora. „Fără deblocarea creditării, lucrurile nu vor avea mult succes. Băncile trebuie să fie mai curajoase şi să aibă mai multă încredere în întreprinzători. Există multe firme care au cerere la export, dar nu au surse de finanţare", a spus ministrul Finanţelor.

"Românii trebuie să fie lăsaţi şi stimulaţi să muncească şi să stimuleze producţia, iar consumul va creşte în zonele unde avem creştere de producţie."
Mugur Isărescu
guvernatorul BNR

"Fără deblocarea creditării, lucrurile nu vor avea mult succes. Băncile trebuie să aibă mai multă încredere în întreprinzători."
Gheorghe Ialomiţianu
ministrul Finanţelor

Creditarea bate încă pasul pe loc

Soldul creditelor acordate de băncile comerciale populaţiei şi persoanelor juridice a scăzut cu 0,7% în ianuarie faţă de luna precedentă până la 207,8 miliarde de lei, potrivit datelor Băncii Naţionale a României. O scădere mai mare, de 1,3%, s-a înregistrat pe creditarea populaţiei, atât pe componenta în lei, cât şi pe cea în valută.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite