Isărescu: „Trebuie să rezişti tentaţiei de a creşte salariile“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O lecţie importantă pe care trebuie să o înveţi din criză este faptul că trebuie să rezişti tentaţiilor de a creşte salariile, a declarat ieri guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu, în cadrul lansării cărţii „Cum a trecut Europa Emergentă prin criza din 2008/2009".

„O lecţie a cărţii este că trebuie să rezişti tentaţiilor de a creşte salariile. Este forte greu. Ar trebui să nu te mai numeşti politician, să ai bani din plin şi să nu-i dai pentru voturi", a spus Isărescu cu o tentă ironică.

Pe de altă parte, şeful băncii centrale spune că pentru politicieni ar putea fi chiar mai greu să tempereze o creştere accelerată decât să ia măsuri de prevenire sau reducere a efectelor crizei, întrucât populaţia nu acceptă să-i limitezi posibilitatea de a trăi mai bine într-un timp mai scurt.

Isărescu a trecut în revistă cauzele declanşării crizei în Europa Centrală şi de Est menţionate în cartea economiştilor FMI şi pe care le împărtăşeşte aproape integral. „Aceste cauze presupun că au fost şi identificate, şi prezentate corect în multe dezbateri din România. Dar nu am reuşit să convergem şi chiar să convingem societatea. De multe ori nu este suficient să ştii şi să descoperi, ci şi să poţi", a mai spus Isărescu.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite