Ioan Niculae, al treilea în Topul Forbes, negociază cu ruşii vânzarea fabricilor: "M-a învins Guvernul!"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Omul de afaceri Ioan Niculae afirmă că negociază cu ruşii vânzarea combinatelor chimice Interagro pentru că l-a "învins Guvernul".

"M-a învins Guvernul.  Nu ajută deloc industriaşii români. Voi rămâne, probabil, cu o singură fabrică. Suntem la faza în care facem schimb de documente. Partenerii doresc să mute cu totul în Rusia două dintre fabrici. Vorbim de sute de milioane de euro, dar nu pot da mai multe detalii până când nu vom realiza tranzacţiile", a spus Ioan Niculae, proprietarul grupului Interagro, potrivit money.ro.

Omul de afaceri afirmă că majorarea costurilor de producţie, cauzată de preţul mare al gazelor, l-a constrâns să renunţe la afacerile cu îngrăşăminte chimice.

"În fiecare lună a venit cineva din Rusia, din America, fonduri de investiţii şi alte companii. E greu să vinzi în perioada în care nu funcţionezi. Trebuie să vinzi atunci când ai avânt. Există interes din partea unor companii ruseşti", a declarat Ioan Niculae la The Money Channel.

Grupul InterAgro, controlat de omul de afaceri Ioan Niculae, a anunţat marţi că va închide, între 15 februarie-30 aprilie, alte patru combinate, după ce la finele anului 2010 a oprit alte două unităţi, şi va concedia 5.700 de angajaţi, circa 63% din total, pentru că nu mai primeşte gaze exclusiv din producţia internă.

Combinatul Ga Pro Co Săvineşti va fi închis la 15 februarie, iar 90% din angajaţi vor fi disponibilizaţi, Amurco Bacău va fi închis în 1 martie, Donau Chem Turnu Măgurele la 1 aprilie, iar Chemgas Sloboziua la 30 aprilie.

La 7 noiembrie grupul a închis combinatul NitroPoros Făgăraş, iar la 8 decembrie a sistat activitatea Viromet Victoria.

Ponderea costrilor de achiziţie a gazelor naturale reprezintă aproape 70% din costurile totale. InterAgro susţine că între octombrie 2010 şi ianuarie 2011 preţul gazului metan a crescut cu peste 55%.

Ioan Niculae controlează peste 25 de companii în industria chimică, în cea alimentară, agricultură sau turism, printre care Viromet VIctoria, Amurco Bacău, Nitroporos Făgăraş, Chemgas Slobozia, Donau Chem Turnu Măgurele şi Azochim Săvineşti, şi este cel mai important jucător de pe piaţa de îngrăşăminte din România. El are 9.000 de angajaţi.

Ioan Niculae este al treilea în Topul Forbes 500 miliardari, al celor mai bogaţi români, cu o avere estimată la un miliard de euro.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite