Investitorii străini preferă Statele Unite

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Economiştii de la Washington văd piaţa americană drept o pată de lumină în bezna crizei mondiale şi cel mai atractiv loc pentru dezvoltarea afacerilor. SUA au surclasat China şi Brazilia într-un top al celor mai atractive  economii pentru investitorii străini.

Investitorii străini pun creşterea atractivităţii pieţei americane pe seama rezultatelor pozitive înregistrate de planul de măsuri pentru depăşirea crizei elaborat de preşedintele Obama, se arată într-un studiu realizat de Bloomberg.

Statistic, patru din zece respondenţi au indicat SUA drept piaţa celor mai bune oportunităţi de afaceri pentru anul viitor. Procentul reprezintă o creştere aproape dublă faţă de numărul celor care susţineau acelaşi lucru în luna octombrie a anului trecut, relevă studiul amintit mai sus.

Rusia, printre codaşele clasamentului

Eforturile pentru redresare nu trebuie să se încheie aici, deşi economia americană a depăşit, din punct de vedere al ritmului de creştere, principalii competitori, potrivit lui Lawrence Summers, directorul Consiliului Economic de la Casa Albă.

Totuşi, deşi redresarea nu este completă încă, „SUA reprezintă una dintre cele câteva pete luminoase într-o piaţă globală afectată grav de criza datoriilor din Grecia", susţine Bill Gross, ofiţer de investiţii şi co-şef al Pacific Investment Management Co.

În prezent, 39% dintre respondenţi au ales SUA drept locul ideal pentru a dezvolta afaceri, 29% au optat pentru Brazilia, China a fost preferată de 28% dintre investitori, în timp ce India este privită astfel de 27% dintre afacerişti. La mare distanţă de statele amintite mai sus se află Rusia, care este preferată de doar 6% dintre preşedinţii de companii care au răspuns întrebărilor celor de le Bloomberg.

Pesimismul la nivel mondial creşte

Cât priveşte felul în care este perceput spaţiul de afaceri din zona Uniunii Europene, opiniile respondenţilor nu sunt deloc pozitive. Mai mult de jumătate dintre ei sunt de părere că UE stă cel mai rău la capitolul oportunităţi de investiţii.

Referindu-se la situaţia economică globală, 42% dintre managerii intervievaţi de Bloomberg susţin că aceasta va continua să se deterioreze. Statistic, procentul reprezintă dublul numărului celor care credeau acest lucru în luna ianuarie a acestui an.

Cei mai pesimişti investitori sunt cei americani, care reprezintă 58%, în timp ce doar 31% dintre cei europeni vorbesc de o înrăutăţire a situaţiei. La polul opus, mai mult optimism manifestă afaceriştii din Asia, doar 9% dintre ei susţinând că economia mondială va regresa şi mai mult.

Totuşi, procentul investitorilor dispuşi să îşi asume riscuri a crescut la 35%, faţă de 27%, cât reprezentau ei în luna ianuarie. Astfel, tot mai mulţi preferă să părăsească starea de expectativă şi să încerce să se descurce într-un mediu economic dificil, prin identificarea de noi oportunităţi generatoare de profit. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite