Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

Interviul de duminică: Sir George Iacobescu, directorul executiv al Canary Wharf Group

15 ianuarie 2012, 15:42 |  Autor: Marian Crăciun | 

Cuvinte cheie: sir george iacobescu, Canary Wharf, canada, londra, titlu, regina, forbes,

George Iacobescu

Foto: petrică tănase

George Iacobescu

 

Totul a început cu un apel de la Margaret Thatcher. Sir George Iacobescu era aproape de a finaliza lucrul la "World Financial Center" din New York pentru Olympia & York când compania la care lucra a primit un apel din partea primului ministru britanic.

"Sunteţi singurul dezvoltator din lume care ar putea face Canary Wharf", a spus aceasa către conducerea companiei. Intrigat, şeful grupului canadian, Paul Reichmann a trimis cinci dintre directori de top la Londra pentru a examina şantierul. Sir George Iacobescu a fost unul dintre ei, potrivit unui interviu acordat The Telegraph.

"Am străbătut tot drumul din centrul Londrei până la Canary Wharf şi m-am pierdut total", spune el. "Nu am mai fost niciodată în Londra până atunci. M-am rătăcit pe Narrow Street şi am aflat şi de ce poartă acest nume. Când am ajuns la Canary Wharf, structura DLR [Docklands Light Railway] era construită, dar nu cum trebuie. Şantierul în sine..., dar nu doriţi să vă aflaţi acolo pe întuneric. Nu era nici apă şi nici electricitate. Nu era absolut nimic. M-am întors la New York şi i-am scris o notă şeful meu spunându-i: Nu-l atingeţi!".

O lună mai tarziu, Reichmann a semnat un acord pentru a dezvolta Canary Wharf.

Află pe forbes.ro povestea lui Sir George Iacobescu, dar şi cum a devenit primul român distins de Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii cu titlul nobiliar de Cavaler (Knight Bachelor).

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    FOTO Megaproiectele care au atras cele mai mari investiţii

    Cele mai scumpe proiecte realizate vreodată sau în curs de desfăşurare au atras investiţii majo ...

    Grevă pentru jobul de vis în UE: Cum luptă conţopiştii europeni ca să-şi păstreze privilegiile

    Sindicatele funcţionarilor UE ameninţă cu greva după ce au eşuat negocierile cu Executivul euro ...

    O plantă ar putea scoate din criză şi agricultura şi producţia de energie

    "Terenurile Sălajului, mare parte din ele lăsate necultivate, s-ar preta foarte bine la cultura ...

    O prezentatoare meteo a rămas fără haine, în direct VIDEO

    Jessica Starr, prezentatoarea meteo de la postul de televiziune FoxNews, din Detroit, a apărut ...

    Primăria cu primar sinucigaş, datoare vândută la firma constructoare

    Curtea de Conturi spune că nu s-a putut face dovada de către firma care a executat două poduri ...

    Bruxelles-ul dă în judecată statele membre, cerând majorarea salariilor birocraţilor UE

    Comisia Europeană dă în judecată Consiliul European pentru "neadoptarea regulamentului ajustare ...

    Presa internaţională despre România: Ţara unde guvernele supravieţuiesc cât o muscă

    Austeritatea muşcă, cetăţenii protestează, politicienii se ceartă şi guvernul se prăbuşeşte, ac ...

    Coca Bloos, actriţă a Teatrului Mic, despre sinuciderea fiului cel mic al lui Călinescu: „Cumplit!“

    Actorii Teatrului Mic sunt în stare de șoc după ce au aflat că Luca Călinescu, fiul cel mic al ...

    VIDEO Alexandru Tomescu, despre câte kilograme pot suporta viorile

    Cunoscutul violonist Alexandru Tomescu pregăteşte un nou Turneu Naţional Stradivarius, intitula ...


    Adevarul on Facebook

    Constantin Iftime

    Realitatea străzii, uneori, e plină de bătrâni şi de adolescenţi, alteori de oameni fără mulţumire, care vibrează de nevroze. Oamenii au multe libertăţi, dar nu-s fericiţi. Uneori, şi un lucru neînsemnat poate să-i dezechilibreze. Continuare

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole