InterAgro salută decizia autorităţilor de a sprijini ArcelorMittal Galaţi cu energie ieftină

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Grupul InterAgro salută deciziile autorităţilor române de a sprijini industria autohtonă prin măsuri care duc la reducerea costurilor de producţie şi, în acest fel, la creşterea competitivităţii produselor fabricate în România, se arată într-un comunicat al companiei.

"Furnizarea de energie electrică marilor consumatatori, precum Alro Slatina şi ArcelorMittal Galaţi, la preţuri care permit concurenţa, încurajează producţia industrială. Pe lângă aportul adus economiei naţionale, se vor înregistra efecte benefice ale acestor decizii şi în ceea ce priveşte stabilitatea locurilor de muncă", spun reprezentanţii InterAgro.

InterAgro consideră că Guvernul a arătat că a identificat problemele reale ale economiei, prin susţinerea acestor măsuri de stimulare, care se vor manifesta şi asupra pieţei muncii, pentru că se adresează unor segmente importante ale economiei, cu mulţi angajaţi.

"Aportul pe care marii contribuabili îl aduc la economia naţională şi la realizarea politicilor sociale trebuie susţin de către Guvern, mai ales în această perioadă de criză economico-financiară. De aceea, Grupul InterAgro aşteaptă continuarea politicilor de stimulare a industriei autohtone şi pentru alte domenii, care au impact semnificativ asupra economiei naţionale şi asupra stabilităţii locurilor de muncă", se mai arată în comunicat.

InterAgro deţine şase din cele şapte combinate de îngrăşăminte chimice din ţară, fiind cel mai mare consumator de gaze din România.

Guvernul a permis companiei să cumpere gaze doar din producţie internă, la jumătate de preţ faţă de cele din import, în perioada iunie 2009-octombrie 2010. InterAgro a cerut ca această facilitate să fie prelungită, dar Ministerul Economiei a susţinut că acest lucru a scumpi gazele pentru populaţie.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite