Integrarea va da tot mai mult de muncă practicienilor români în insolvenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Creşterea concurenţei, ca urmare a integrării României în Uniunea Europeană, va împinge tot mai multe firme către faliment, dând astfel de muncă practicienilor în insolvenţă.

Creşterea concurenţei, ca urmare a integrării României în Uniunea Europeană, va împinge tot mai multe firme către faliment, dând astfel de muncă practicienilor în insolvenţă.

"Intrarea în UE determină o concurenţă foarte puternică, iar multe dintre firmele româneşti nu sunt încă pregătite să facă faţă noilor cerinţe", a declarat, pentru Adevărul, Arin Octav Stănescu, preşedintele Uniunii Naţionale a Practicienilor în Reorganizare şi Lichidare (UNPRL). Potrivit acestuia, din acest an vor intra în faliment mai multe societăţi, ca urmare atât a efectelor integrării, cât şi a modificării legislaţiei sau deciziilor luate de autorităţi, în cursul anului trecut.

"În 2006, spre exemplu, s-a decis radierea de la Registrul Comerţului a aproximativ 200.000 de firme. În cazul a aproape 40.000, Ministerul Finanţelor Publice a solicitat falimentul", explică preşedintele UNPRL.

Firmelor respective li se mai adaugă însă, potrivit acestuia, şi o parte din societăţile aflate în lichidare, nu puţine la număr. "Potrivit articolului 175 din Legea 441/2006, lichidatorul este obligat să instituie procedura de faliment, în cazul în care constată insolvenţa", precizează Stănescu.

În acest moment există în România aproximativ 2.000 de practicieni în insolvenţă, organizaţi sub forma societăţilor profesionale sau a cabinetelor individuale.

În 2005, circa 10.000 de firme autohtone şi-au închis definitiv porţile, lichidatorii recuperând de la acestea aproximativ 350 milioane de euro. Sumele încasate de practicienii în insolvenţă s-au ridicat astfel la aproximativ 18 milioane de euro.

Noua lege a falimentului a intrat în vigoare anul trecut, în iulie. Aceasta a fost elaborată la solicitarea fermă a Comisiei Europene, având în principal rolul de a grăbi ieşirea de pe piaţă a firmelor bolnave. Firmele mici şi mijlocii deţin ponderea covârşitoare în ceea ce priveşte numărul falimentelor solicitate de Fisc, în perioada 2004-2006.

Intrarea în UE determină o concurenţă foarte puternică, iar multe dintre firmele româneşti nu sunt încă pregătite să facă faţă noilor cerinţe
Arin Octav Stănescu
preşedintele (UNPRL)

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite