Înregistrarea activelor din portofoliu la valoarea de piaţă: o regulă bună, aplicată într-un moment nepotrivit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Înregistrarea la valoarea de piaţă a activelor din portofolii este una dintre regulile ce pun băncile comerciale sub o mare presiune, deoarece scăderea valorii portofoliilor majorează nevoia acestora de capitaluri suplimentare. Eliminarea sau suspendarea acestei reguli ar da sistemului bancar european o gură de oxigen ce ar putea compensa riscurile induse de deţinerea unor active care s-ar putea dovedi ulterior a avea valori cu mult

Criza datoriilor europene capătă noi dimensiuni în anul 2012.

Pentru Grecia nu se arată încă niciun semn bun, iar Italia şi Spania vor avea nevoie de refinanţări majore în prima parte a anului 2012. Pe fondul reformei instituţionale, deciziile din cadrul summitului UE din 8-9 decembrie nu au reuşit să dea impresia unei uniuni fiscale reale, iar tensiunile dintre membrii zonei euro şi Marea Britanie s-au accentuat şi mai mult.În ceea ce priveşte perspectiva creşterii economice, nici aceasta nu se arată favorabilă în anul 2012, estimându-se chiar o scădere economică şi o posibilă recesiune.

Randamente ridicate în condiţii de risc minim

În acest context, sistemul bancar s-a arătat a fi o piesă foarte importantă, reflectând multe dintre contradicțiile experimentului uniunii monetare din Europa. Începând cu 2007, sistemul bancar şi-a arătat dezechilibrele ce au generat îngrijorări cu privire la managementul riscului.

În ultimii doi ani, pierderea încrederii în obligațiunile suverane a dus la creșterea fragilității sistemului bancar. Combinaţia dintre garanțiile oferite de statele Uniunii băncilor comerciale autohtone și majorarea continuă a expunerii acestora pe obligațiunile suverane ale țărilor îndatorate de la periferia zonei euro, au accentuat fenomenul de fragilizare a sistemului bancar european.

Astfel, beneficiind de susţinerea guvernelor şi a Băncii Centrale Europene, băncile comerciale au fost motivate să cumpere obligaţiuni emise de statele supraîndatorate, care ofereau randamente ridicate, în ciuda faptului că şansele intrării acestora în incapacitate de plată erau tot mai mari.

O regulă bună, într-un moment total nepotrivit

Uniunea amână luarea deciziilor importante pentru ca Agela Merkel să-şi asigure sprijinul în Parlamentul de la Berlin

Iar prima mare dilemă ce a apărut a fost dată de întrebarea dacă un euro deținut în băncile grecești este echivalent cu un euro deținut în băncile germane. Lipsa unui răspuns clar este unul dintre motivele ce ar putea duce la o moarte lentă a uniunii monetare europene.

Mai ales că, în locul unor măsuri clare prin care să se lămurească acest aspect, planul de recapitalizare aprobat pe 27 octombrie a accentuat neîncrederea. Odată cu modificarea reglementărilor privind sectorul bancar, în sensul majorării cerinţelor de capital de rang întâi până la nivelul de 9%, liderii europeni au forţat totodată băncile să-și înregistreze obligațiunile suverane aflate în portofoliu la valoare lor de piaţă.

Înregistrarea activelor din portofoliu la valoarea de piaţă, este un pricipiu potrivit - dacă scopul este scoaterea la iveală a dimensiunii reale a situaţiei financiare a băncilor. Doar că, în actualul context tulbure a fost, şi este, o măsură prociclică, ce nu face decât să adâncească şi mai mult "groapa" în care băncile europene se află, ceea ce face ca aplicarea acestei reguli să fie extrem de dăunătoare în realitate. Mai ales când regula înregistrării la valoarea de piaţă a deţinerilor se aplică şi titlurilor ținute până la scadență.

Într-un astfel de context, eliminarea, sau măcar suspendarea pentru un interval bine determinat de timp, a aplicării principiului înregistrării activelor din portofoliu la valoarea de piaţă ar putea da o gură de oxigen unui sistem bancar grav lovit de deprecierea valorii titlurilor din portofolii. O astfel de măsură ar trebui luată înainte ca BCE să scape lucrurile de sub control.

Sistemul bancar ar rămâne probabil să facă faţă riscurilor generate de menţinerea în portofolii a unor active ce se pot dovedi în fapt fără valoare. Însă, dacă reglementatorii şi-ar asuma acestea riscuri, ar reduce presiunea imensă pe care băncile comerciale o resimt în prezent, ca urmare a nevoii tot mai acute de majorare a capitalurilor proprii.

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite