Inocenţii îndoctrinaţi ucid fără să stea pe gânduri

Încă din antichitate, copiii au fost folosiţi în războaie, dar niciodată la o scară atât de mare ca în conflictele militare ale civilizaţiei mileniului III. O casetă video

Încă din antichitate, copiii au fost folosiţi în războaie, dar niciodată la o scară atât de mare ca în conflictele militare ale civilizaţiei mileniului III.

O casetă video confiscată de trupele americane în urma unui raid în nordul Bagdadului a adus din nou în discuţie o problemă foarte gravă a conflictelor "moderne": recrutarea copiilor. Caseta înfăţişează 20 de băieţi, majoritatea sub 11 ani, care sunt antrenaţi pentru a executa misiuni teroriste, de capturare şi organizarea pazei unor civili. Băieţii erau antrenaţi pentru a folosi pistoale, puşti de asalt AK-47 şi lansatoare de rachete aproape cât ei de mari.

Conform surselor americane, copiii erau antrenaţi într-o tabără Al-Qaida. Ei nu păreau a fi forţaţi să participe la antrenament, cum s-a observat în cazurile de copii răpiţi de către rebelii africani. În urma analizării imaginilor, specialiştii militari au ajuns la concluzia că "băieţii Al-Qaida" provin cel mai probabil din familii care au membri angajaţi în lupta insurgentă din Irak.

"Se poate presupune că aceşti copii cresc într-un mediu familiarizat cu acţiunile teroriste, ceea ce înseamnă că asistăm la pregătirea tinerei generaţii Al-Qaida", a declarat un purtător de cuvânt al trupelor americane din Irak. Casetele pot fi folosite ca mijloc de propagandă pentru recrutarea altor copii, cei orfani fiind primii vizaţi. Purtătorul de cuvânt al Ministerului irakian al Apărării, Mohammed al-Askari, consideră însă că înregistrările sunt "un semn de disperare al insurgenţilor", demonstrând că luptătorii lor se împuţinează pe zi ce trece. Deci, e de bine!

Cea mai eficientă oaste

Sunt ani de zile de când organizaţiile care luptă pentru drepturile copiilor şi ONU atrag atenţia asupra pericolului recrutării copiilor în statele măcinate de conflicte militare. Copiii sunt, conform psihologilor, cei mai eficienţi soldaţi din lume, pentru că nu au conştiinţa răului. Recrutaţi înainte de a putea face distincţia dintre bine şi rău, ei pot fi lesne îndoctrinaţi şi ucid fără să stea pe gânduri şi fără să regrete, ca şi când s-ar juca. În ianuarie, Radhika Coomaraswamy, responsabil ONU cu problema copiilor-soldaţi, a raportat că în lume există peste 250.000 de copii recrutaţi şi antrenaţi să lupte în Afganistan, Burundi, Chad, Republica Africa Centrală, Columbia, Republica Democratică Congo, Myanmar, Nepal, Filipine, Somalia, Sudan, Sri Lanka şi Uganda.

În ciuda faptului că multe organizaţii internaţionale pentru protecţia copilului încearcă să identifice, să recupereze şi să reabiliteze copiii-soldaţi, nu se înregistrează progrese majore; de aceea, se aşteaptă ca ONU să ia decizii importante. Conform raportului ONU, doar Coasta de Fildeş, Sierra Leone şi Liberia au ieşit de pe "lista ruşinii", cum sunt numite statele în care problema recrutării copiilor nu s-a rezolvat. Şi asta nu pentru că s-ar fi renunţat la această practică, ci pentru că acolo s-au organizat campusuri pentru orfani, extrem de bine păzite, unde nu pot pătrunde insurgenţii rebeli, iar armatele oficiale au lăsat la vatră mulţi dintre recruţii prea mici. În schimb, s-a constatat un fenomen nou, foarte periculos: atacarea şcolilor.

Fenomenul a luat amploare în Afganistan, Irak şi Thailanda, având ca scop răpirea copiilor de către grupuri insurgente, pentru a fi înrolaţi.

Gemenii mistici din Myanmar, pe lista celor mai căutaţi terorişti

Pe lista guvernelor birmanez şi thailandez cu cei mai căutaţi terorişti au stat multă vreme doi fraţi gemeni din Myanmar (Birmania), de etnie Karen, o populaţie unică, refugiată din Tibet, cu o limbă aparte şi tradiţii ciudate, dar care, în proporţie de 40%, este de religie creştină. Şi gemenii Johnny şi Luther Htoo sunt creştini. Aveau doar 9 ani când au intrat în atenţia autorităţilor birmaneze. Consideraţi sacri, cu puteri magice, gemenii înfiinţaseră o mică armată, "Oastea lui Dumnezeu", formată din vreo 200 de copii şi 100 de veterani din Uniunea Naţională Karen, front care luptă pentru independenţă din 1947.

"Oastea lui Dumnezeu" se angajase să răstoarne guvernul militar din Myanmar şi acţiona din Ka Mar Pa Law, o bază situată în jungla de la graniţa Myanmarului cu Thailanda. Toţi luptătorii ascultau fără să clipească ordinele "inspirate" ale gemenilor minori, căci se credea că băieţii au puteri magice şi luau deciziile insuflaţi de Duhul Sfânt. Ei alegeau ziua când trebuia dat vreun atac, orele de masă şi de odihnă ale combatanţilor, enunţau principii pentru încălcarea cărora dădeau pedepse aspre. De exemplu, în tabăra "Oastei lui Dumnezeu" nu se bea alcool, nu se consumau droguri, nu se mâncau ouă, carne de porc şi lapte, nu se admiteau luptele între camarazi, nici jocurile de noroc.

În ciuda vârstei majorităţii combatanţilor, tabăra era organizată după principii militare şi, dacă vreunul îşi lăsa arma nesupravegheată, avea de făcut exerciţii fizice extenuante. Gemenii erau foarte deosebiţi şi ca înfăţişare, şi ca fire. Johnny, primul născut, de aceea "şeful celuilalt", arăta angelic. Purta părul lung şi avea o privire blândă şi o faţă surâzătoare. Îşi lăsa cu bucurie puşca pentru a juca o partidă de volei, dar el nu putea fi pedepsit.

Luther era tuns scurt, avea o privire pătrunzătoare şi un caracter mai hotărât. El era cel care pedepsea neregulile. Amândoi fumau ţigară de la ţigară şi erau adesea purtaţi în cârcă de "oştenii" mai mari şi mai puternici. Garda lor era formată numai din copii, deşi aveau şi adulţi cu multă experienţă în "oaste". Nu erau orfani - părinţii lor trăiau în bază -, dar o experienţă trumatizantă îi propulsase în linia întâi, înarmaţi cu puşti de asalt M-16 pe care abia puteau să le care după ei.

Lideri militari la 9 ani

Era în 1997, când regimul din Myanmar decimase etnia Karen şi gruparea sa armată. Trupele guvernamentale făceau razii prin satele Karen, aflate pe înălţimi sau în junglă, executând bărbaţii în faţa familiei şi violând femeile. Gruparea armată - numărând 7.000 de luptători - nu făcea faţă acestor razii simultane. Într-o astfel de razie, gemenii Htoo, în vârstă de doar 9 ani, au oprit oamenii să fugă de teama trupelor guvernamentale, i-au organizat şi, împreună cu câţiva luptători veterani care se aflau în sat, au respins atacul militarilor şi au pornit un contraatac devastator.

Cu adevărat, oamenii au fost însufleţiţi de curajul acestor copii. De atunci, i-au privit cu veneraţie, iar adulţii din Frontul Uniunii Naţionale Karen i-au înarmat după puterile lor şi le-au dat mână liberă.

Aura magică a crescut în timp. Se spunea că gloanţele ricoşează din trupurile lor, neputând fi ucişi şi că ar fi avut o armată de îngeri invizibili care luptau alături de ei, Johnny, vreo 150.000, iar Luther, 250.000. Cei doi aveau puterea să vrăjească gloanţele. Odată, Luther le dăduse oamenilor săi câte trei gloanţe magice şi le spusese să le folosească doar dacă erau copleşiţi numeric.

Un băiat trăsese însă unul într-un copac, dar, când băiatul s-a uitat la trunchiul copacului, a găsit 10 urme de gloanţe. Se mai spunea că Luther putea ucide cu puterea minţii. Odată, şi-a trimis oamenii la luptă, dar el a rămas pe loc, meditând, cu ţeava puştii de asalt M-16 în jos. Când ceilalţi s-au întors, Luther i-a întrebat: "Câţi am omorât?". "14", i s-a răspuns. Exact 14 gloanţe lipseau din încărcătorul puştii, pe care n-o folosise! Johnny avea alte puteri.

De exemplu, se transformase într-un om extrem de bătrân pentru câteva clipe, după ce sărise într-un râu. Pentru că "oştenii" săi începuseră să ţipe speriaţi, "bătrânul" i-a asigurat că se va transforma la loc şi a sărit din nou în apă, ieşind cu înfăţişarea lui obişnuită. Astfel de legende se năşteau practic la focurile de tabără, căci copiii erau tot copii. Numai că şi adulţii intraseră în "joc". "Dumnezeu i-a trimis să salveze naţiunea Karen", le declara cu evlavie un veteran reporterilor de la Associated Press. "Am ştiut de când s-au născut că sunt speciali", crede şi tatăl lor, Pu Kaw. "Am avut o viziune că vor fi puri, deosebiţi."

Combatanţi în pantaloni scurţi

Tragedia trăită de triburile Karen este oglindită în ultimul film "Rambo", în care acţiunea se petrece pe meleaguri birmaneze, iar Sylvester Stallone este de partea victimelor de etnie Karen. Gemenii Htoo au captat atenţia lumii întregi când 10 luptători din "Oastea lui Dumnezeu" au ocupat un spital din provincia Ratchaburi, Thailanda, şi au ţinut ostatici, timp de 22 de ore, vreo 800 de pacienţi, cu tot cu personalul medical. Cei 10 cereau armatei thailandeze să nu se coalizeze cu trupele birmaneze în opresiunea populaţiei Karen.

Trupele speciale thailandeze au pătruns în forţă şi i-au ucis pe cei 10 rebeli, ocazie cu care au constatat că unii erau doar nişte copii. Presa internaţională s-a străduit să ajungă la gemenii mistici şi, când a reuşit, toată lumea a rămas perplexă în faţa comportamentului absolut copilăresc al războinicilor vânaţi de două armate. Gemenii îi îmbrăţişau pe reporteri de parcă ar fi fost rude apropiate, căutau să fie mângâiaţi, mai ales Johnny, care se purta ca un copil de 4-5 ani, alintându-se mereu. Totuşi, Johnny singur avea în subordine 100 de combatanţi, e adevărat, în pantaloni scurţi şi desculţi majoritatea, sau încălţaţi cu tenişi tociţi, dar care purtau pe umerii firavi puşti de asalt, aruncătoare de grenade, pistoale automate, iar trupele birmaneze îşi cam numărau morţii după o "întâlnire" cu ei.

În 2000, după ce au fost vânaţi un an întreg prin junglă, cei doi s-au predat autorităţilor thailandeze de la graniţa cu Myanmar, împreună cu alţi cinci băieţi, două fete, o femeie trecută de 40 de ani şi patru tineri abia trecuţi de 20 de ani. Premierul Thailandei, Chuan Leekpai, s-a dus special să-i vadă pe cei doi băieţi, atunci în vârstă de 12 ani, dar care arătau ca nişte copii de 7-8 ani.

A vorbit cu ei, i-a mângâiat pe cap şi a dat dispoziţie să fie trimişi într-o tabără de refugiaţi birmanezi, sub condiţia să înceteze cu "prostiile". La conferinţa de presă, reporterii l-au întrebat pe Luther, care părea nefericit, de ce plânge. Acesta s-a arătat foarte mirat. "Eu nu plâng niciodată. De ce-ar plânge un bărbat?", a spus el. În 2004, un reporter de la ziarul "The Nation", din Bangkok, i-a vizitat în tabără. L-a găsit pe Luther căsătorit cu o fată mai mare cu trei ani decât el şi tată mândru al unui băieţel, So Thor.

Când nu lucra în grădina de legume, cânta la chitară, visând la ziua când va apărea pe scenă. Angelicul Johnny era trist şi preocupat de soarta poporului Karen, în continuare oprimat. Numai în taberele de refugiaţi se aflau peste 100.000 de oameni scăpaţi de urgia trupelor birmaneze. "Mi-aş da viaţa pentru libertatea poporului meu. Dar stau aici neputincios!", a spus el şi ochii i-au lăcrimat în amintirea timpului când conducea "Oastea lui Dumnezeu".

Micii ostaşi ai războaielor mondiale

Încă din antichitate, băieţii erau antrenaţi pentru războaie de la vârsta de 7 ani, dar nu participau efectiv la conflicte. La vârste mai mari, intrau în slujba unor cavaleri războinici, de obicei îngrijind de bunurile personale ale acestora. În 1212, s-a consemnat prima aberaţie vizând copiii-soldaţi, cu ocazia Cruciadei Copiilor, mergându-se pe ideea că doar copiii, prin puritatea lor, mai pot redobândi Regatul Sfânt.

Cronicile spun că mulţi dintre miile de copii recrutaţi au murit pe drum, din cauza condiţiilor mizere, iar alţii au fost vânduţi ca sclavi, totul fiind o mare nebunie... adultă. O tragedie a fost consemnată în 1415, la Agincourt, unde s-a dat una dintre bătăliile Razboiului de 100 de ani. Francezii au atacat şi distrus un convoi cu bagajele ofiţerilor englezi, ucigând pajii care se îngrijeau de bunurile stăpânilor. Când au auzit grozăvia, conducătorii englezi au ordonat să fie ucişi toţi prizonierii francezi, drept răzbunare pentru copiii ucişi, dar au fost sacrificaţi doar soldaţii, nobilii fiind păstraţi pentru răscumpărare.

Un rol cumplit al copiilor în conflicte s-a consemnat la Bătălia de la Waterloo, unde copii mici au fost folosiţi ca toboşari, pentru a conduce atacul iniţial al trupelor lui Napoleon, fiind doborâţi de soldaţii englezi. Marina Regală engleză folosea copii pe vase pentru a căra praful de puşcă şi pentru a încărca armele, mulţi pierind în luptele navale. Copiii erau numiţi "maimuţici".

În Primul Război Mondial, au fost înrolaţi copii de peste 13 ani, mânaţi de patriotism, ce-i drept. În al Doilea Război Mondial, copiii au participat în număr mare în mişcările de rezistenţă antifascistă. Armata sovietică a avut numeroşi "copii de trupă", aceştia fiind deseori trimişi în misiuni de recunoaştere pe câmpul de luptă. Spre sfârşitul războiului, Hitler a trimis în linia întâi copii de peste 12 ani. În bătălia pentru Berlin, în 1945, copiii au format mare parte din apărarea oraşului. În Războaiele Indochinei, toate forţele prinse în conflict, vietnameze, cambodgiene şi din Laos, au folosit copii în linia întâi. Khmerii Roşii i-au pus să comită fapte abominabile, de ucidere în masă a populaţiei.

În prezent, implicarea copiilor în conflicte directe este şi mai mare. Cu toate acestea, abia în iunie 2007 s-a dat prima condamnare pentru recrutarea copiilor, de către Curtea Supremă din Sierra Leone.

Copii sub arme

Burundi, sute de copii sub 16 ani sunt răpiţi şi obligaţi de rebelii Hutu să lupte alături de ei, iar cei peste 16 ani sunt recrutaţi obligatoriu de armată.

În Chad, copiii-soldaţi sunt disputaţi de armata oficială, Frontul Unit pentru Schimbare FUC, miliţiile locale Tora Bora şi de două grupări sudaneze care acţionează pe teritoriul Chad.

În Coasta de Fildeş, trei fronturi patriotice recrutează copii pentru a se lupta cu miliţiile guvernamentale, şi ele având copii, mai măricei, sub arme.

În Congo, 30.000 de copii sunt ori înrolaţi în armată, ori forţaţi de miliţiile rebele să lupte împotriva armatei.

În Rwanda, copiii luptă atât în trupele guvernamentale militare şi paramilitare, cât şi în grupurile de comando congoleze, fiind recrutaţi din taberele de refugiaţi.

În Somalia, toate facţiunile militare folosesc minori, la scară mare raportându-se un număr de peste 200.000 de copii care au luat parte la lupte în cei 16 ani de război. În 2006, Islamic Courts Union a recrutat mii de copii pe care i-a aruncat în luptă împotriva trupelor etiopiene şi somaleze.

În Sudan, mii de copii luptă în Forţele Armate ale Poporului, Armata de Eliberare, iar în vestul ţării, miliţiile Janjaweed şi Armata de Eliberare a Sudanului au sub arme peste 7.000 de copii. Mai este şi o grupare ugandeză care acţionează pe teritoriul Sudanului, care răpeşte copii pentru a-i pune să lupte.

Rebelii din Uganda au răpit peste 30.000 de copii, băieţii pentru război, iar fetele pentru sex. La rândul lor, trupele guvernamentale recrutează copii de peste 13 ani pentru a face faţă rebelilor.

"Bombardierele verzi" ale lui Robert Mugabe, din Zimbabwe, întrec orice închipuire. Conform rapoartelor responsabililor ONU, copiii sunt trimişi în misiuni drogaţi şi înarmaţi până-n dinţi, fiind responsabili de cele mai atroce acţiuni din ultimii ani.

În Birmania, 70.000 de copii sunt înrolaţi forţat în armată de la vârsta de 12 ani, cei mai mulţi fiind prinşi de pe stradă. Alţi 5.000 de minori sunt înrolaţi în miliţiile etnice.

În Laos, recrutarea băieţilor începe de la 15 ani, fiind folosiţi la greu în războiul civil.

În Nepal, între 6.000 şi 9.000 de copii sunt înrolaţi în trupele Partidului Comunist Maoist.

În Filipine, trei fronturi de eliberare şi încă vreo câteva grupări paramilitare îşi dispută copiii de peste 13 ani.

În Bolivia, 40% din armată o formează copiii sub 18 ani, iar în Columbia, 14.000 de copii sunt implicaţi în luptele de gherilă, 80% din aceştia aflându-se înrolaţi în cele două fronturi principale de stânga FARC şi ELN.