Industriaşii se abţin de la votul scrisorii către FMI

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Având în vedere că „nu este problema patronatelor să decidă reducerea salariilor din sectorul public şi a pensiilor“, conducerea principalelor confederaţii patronale din industrie – UGIR-1903 şi CONPIROM – a decis, ieri, să nu mai susţină memorandumul cu FMI.

Industriaşii au stabilit, astfel, că se vor abţine de la vot în Consiliul Economic şi Social (CES).Ioan Cezar Corâci (foto), preşedintele UGIR-1903, spune că industriaşii nu vor susţine o formă a memorandumului care nu este negociată cu sindicatele, pentru că „ne este frică de mişcările de stradă şi de grevele ce vor veni în urma măsurilor de austeritate".

Corâci a menţionat că la întâlnirea patronatelor cu premierul nu s-a discutat pe tema scrisorii FMI, ci doar măsuri de relansare economică. UGIR-1903 şi CONPIROM susţin în continuare necesitatea reducerii deficitului bugetar, în special prin comprimarea cheltuielilor cu achiziţiile publice, ca şi creşterea încasărilor prin reducerea evaziunii fiscale.

Cele două confederaţii au reiterat necesitatea ca, în afara măsurilor de reducere a cheltuielilor publice, Guvernul să elaboreze şi să aplice un plan de măsuri anticriză, astfel încât reducerile de salarii şi de pensii să nu fie inutile fără perspectiva relansării economice.

Este vorba despre scutirea de taxe pe perioada crizei a investiţiilor noi şi a înfiinţării de locuri de muncă, precum şi accesarea unui împrumut extern care să fie gestionat în comun de patronate, sindicate şi Guvern pentru susţinerea investiţiilor şi creării de locuri de muncă.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite