Industria IT&C relansează economia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel puţin aşa susţine Vasile Baltag, vicepreşedinte al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR). El a găsit şi soluţia: investiţii majore din partea guvernului în domeniul tehnologiei comunicaţiilor şi informaţiei

Vasile Baltag a precizat că în ultimii 15 ani orice schimbare de guvern a dus la blocarea unor proiecte importante. Vicepreşedintele AOAR apreciază că printre motoarele de creştere economică în acest an se vor număra exporturile şi investiţiile în sectorul IT. Potrivit acestuia, producătorii de software, care "au suferit" puternic în Vest, au constatat că investiţiile în România sunt atractive, cu toate că nu mai suntem cea mai ieftină ţară pentru producţie.

Pe de altă parte, avocatul Arin Stănescu, membru al AOAR, apreciază că va exista o scădere a consumului în acest an, în schimb va creşte economisirea, întrucât oamenii vor fi prevăzători. “Partea rea este că nu ajută la creşterea economiei, însă partea bună este că vor exista surse de finanţare pentru bănci”, a spus Stănescu. El a menţionat că, dacă guvernul nu se va mai îndatora atât de mult pe piaţa internă, vor rămâne sume importante pentru creditarea sistemului privat, iar băncile vor fi implicit mai puţin reticente în acordarea de credite de investiţii.

La rândul său, Constantin Savu, vicepreşedinte al AOAR, apreciază că, odată cu criza, s-a “spart” balonul investiţiilor imobiliare şi al unor evaluări absurde a activelor, acesta fiind un aspect pozitiv.

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite