Incoerenţă guvernamentală: Ministerul Economiei spune că vrea privatizări, dar amână listarea Nuclearelectrica

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Economiei a votat în Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) împotriva listării la bursă a Nuclearelectrica, întrucât aşteaptă ca strategia de privatizare a companiei să fie mai întâi aprobată de Guvern, se arată într-un comunicat al Fondului Proprietatea.

„Statul român a votat împotrivă, precizând că subiectul admiterii la tranzacţionare a Nuclearelectrica la Bursa de Valori Bucureşti va fi reluat în proxima Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor ulterioară aprobării de către Guvern a strategiei de priviatizare", spun oficialii Fondului

AGA a fost convocată la solicitarea Fondului Proprietatea, care deţine 9,72% din capitalul companiei.

Listarea unui pachet de cel puţin 10% din titlurile Nuclearelectrica pe piaţa de capital a fost asumată de Guvern în faţa Fondului Monetar Internaţional, instituţie care presează autorităţile să privatizeze mai multe companii de stat, fie prin listarea la bursă de pachete minoritare, fie prin cedarea poziţiei majoritare.

În urmă cu două zile, ziarul „Adevărul" a relatat că şeful Oficiului de Privatizări (OPSPI) din Ministerul Economiei, Victor Cazana, a fost demis pentru că s-a pus privatizării pachetului majoritar de acţiuni al companiilor de stat eficiente, precum distribuţiile de la Electrica şi complexurile energetice din Oltenia.

Vânzarea pachetului majoritar al acestor companii a fost pe lista de cerinţe a FMI, care a obţinut într-un final privatizarea complexurilor.

Ministrul Economiei, Ion Ariton, a declarat ieri, la Bistriţa, că l-a demis pe şeful OPSPI din cauza ritmului lent cu care acesta implementa planul de privatizări asumat în faţa FMI.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite