Închisoare pentru contrabandişti şi accize la produsele de lux, strategie contra evaziunii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pedeapsa cu închisoarea, de la unu la patru ani, pentru contrabanda cu ţigarete şi alcool, taxarea inversă, desfiinţarea magazinelor duty-free şi reintroducerea accizelor pentru produsele de lux sunt doar câteva dintre măsurile adoptate, duminică, de Guvern, pentru combaterea evaziunii fiscale.

Proiectul de ordonanţă prevede că deţinerea în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea a peste 10.000 de ţigarete sau a mai mult de 200 de litri de băuturi spirtoase, nemarcate sau marcate necorespunzător, va fi pedepsită cu închisoare de la un an la patru ani.

Achiziţiile intracomunitare de cereale, legume, fructe, carne, peşte, flori, zahăr şi materiale de construcţii vor avea TVA, iar pentru tranzacţiile în interiorul ţării cu aceleaşi produse, la care se adaugă pâinea, va fi aplicată taxarea inversă, respectiv la beneficiar.

La 1 august va fi suspendată valabilitatea autorizaţiilor deţinute de antrepozitarii fiscali de produse accizabile. Aceştia vor fi obligaţi să obţină un nou aviz, dar condiţionat de lipsa datoriilor bugetare şi plata unei garanţii, noua autorizaţie urmând să fie acordată pentru maximum un an.

Fără duty-free

Va fi sistată şi eliberarea de autorizaţii de funcţionare pentru magazine duty-free, iar termenul de valabilitate a actualelor avize va fi limitat la cinci ani de la data eliberări. După acest interval nu vor mai fi eliberate noi autorizaţii.

Până la acea dată vor fi introduse limite cantitative la produsele de tutun şi alcool ce pot fi vândute unei singure persoane prin magazinele duty-free, pentru consum de uz personal şi fără accize.

În plus, persoanele care trec graniţa fără să declare la vamă că deţin asupra lor o sumă egală sau mai mare de 10.000 de euro nu vor mai fi sancţionate cu amendă şi confiscarea banilor, ci vor intra în închisoare pentru o perioadă cuprinsă între doi şi şapte ani, fapta lor fiind tratată drept infracţiune.

Atribuţiile comisarilor Gărzii Financiare şi angajaţilor Autorităţii Vămilor vor fi extinse în vederea combaterii evaziunii, aceştia având dreptul de a opri mijloace de transport pentru control, după ce în 2009 a permis inspectorilor Gărzii să confişte bunuri şi să participe la percheziţii.

Va fi introdusă o acciză de 100 de euro/hl de produs la băuturile fermentate, altele decât bere şi vin - precum cidrul şi băuturi fermentate din fructe - şi va fi majorată acciza cu 100 de euro, la 165 de euro/hl, pentru produsele intermediare care fac parte din aceeaşi categorie, dar au o mai mare alcoolemie.

Reintroducerea accizelor pentru lux

Vor fi reintroduse şi accizele la iahturi, parfumuri, blănuri, arme de vânătoare, bijuterii şi alte produse de lux. Guvernul îşi asumă, astfel, riscul unei sancţiuni din partea Comisiei Europene, după ce anul trecut a decis eliminarea acestor taxe care contravin normelor comunitare.

Operaţiunile de cesionare ori înstrăinare a acţiunilor, părţilor sociale sau activelor fixe ale antrepozitarilor autorizaţi ori ale unui antrepozitar a cărui autorizaţie a fost anulată sau revocată trebuie anunţate cu cel puţin 60 de zile înainte de realizare.

Firmele sau persoanele care preiau de la un debitor insolvabil active vândute fictiv sau la un preţ "neserios" faţă de valoarea de piaţă vor raspunde solidar cu acesta.

Administratorii firmelor, pasibili de pedepse

Tot pentru debitorii insolvabili vor răspunde solidar şi administratorii, care în perioada exercitării mandatului nu au cerut instanţei deschiderea insolvenţei, pentru obligaţiile fiscale aferente perioadei respective şi rămase neachitate la data declarării stării de insolvabilitate.

În acelaşi timp, instituţiile de credit vor fi obligate să furnizeze Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) date privind rulajele sau soldurile conturilor deschise şi să informeze dacă un debitor are sau nu închiriate casete de valori. Aceste informaţii care vor fi folosite de ANAF pentru recuperarea datoriilor.

La 1 iulie va fi înfiinţat "Registrul operatorilor intracomunitari", care va include toate persoanele impozabile şi companiile care efectuează operaţiuni intracomunitare, măsura având ca scop o mai bună monitorizare a acestora, creşterea veniturilor la buget şi diminuarea evaziunii fiscale.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite