Începe marea debranşare în energie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Furnizorul de energie Electrica a redus, începând de săptămâna trecută, livrările de electricitate către combinatul petrochimic Oltchim, unul dintre cei mai mari consumatori de electricitate din ţară, din cauza datoriilor uzinei din Vâlcea.

„Începând cu 11 ianuarie, Oltchim funcţionează cu o parte din instalaţii la capacitate redusă, ca urmare a neîncadrării în graficul de eşalonare încheiat cu Electrica. În prezent, Oltchim negociază cu Electrica pentru normalizarea situaţiei şi reluarea livrărilor de energie conform clauzelor contractuale", spun reprezentanţii combinatului.

Care sunt soluţiile

Electrica are de recuperat creanţe la Oltchim de circa 130 de milioane de euro. „Electrica a transmis notificări potrivit cărora este gata să sisteze de tot furnizarea către Oltchim, începând de miercuri", ne-au spus surse din sector.

Dacă se va ajunge aici, Oltchim nu va rămâne fără curent, ci, în principiu, ar trebui să fie conectat la un furnizor de ultimă opţiune, la un preţ reglementat mai mare decât cel normal, a explicat, pentru „Adevărul", Ion Lungu, preşedintele Asociaţiei Furnizorilor de Energie din România.

„Din păcate, acest furnizor de ultimă opţiune nu este prea bine definit în legislaţie, pentru că până acum nu a mai existat un astfel de caz. Cel mai corect ar fi ca Oltchim să cumpere energie de pe piaţa liberă. Desigur, noul furnizor ar cere garanţii, întrucât Oltchim are reputaţia unui client rău-platnic", a mai spus Lungu.

Oltchim este al treilea mare consumator de electricitate din ţară, după Alro Slatina şi ArcelorMittal Galaţi. Statul român şi-a asumat în faţa FMI privatizarea Oltchim în primăvara acestui an. Electrica mai are de recuperat peste 300 de milioane de euro de la CFR, client pe care nu-l poate debranşa, întrucât transportul pe calea ferată este serviciu de utilitate publică  

Gata cu huila ieftină pentru centralele din Valea Jiului!

Compania Naţională a Huilei a sistat furnizarea cărbunelui către termocentrala Paroşeni din Valea Jiului, din cauza preţului mic pe care îl primeşte pentru huilă, şi se pregăteşte să facă acelaşi lucru şi pentru centrala Mintia Deva. Cele două termocentrale asigură energia termică pentru oraşele din Valea Jiului.

Potrivit unui lider sindical din CNH, citat de corespondentul Mediafax, compania primeşte 65 de lei pe gigacalorie, în timp ce preţul huilei de import este de 85 de lei pe gigacalorie. Conducerea centralei Paroşeni susţine că are huilă în stocuri pentru şapte zile.

Oficialii CNH şi cei ai centralelor vor discuta astăzi, la Ministerul Economiei, pe această temă.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite