Încă o bancă naţionalizată de statul spaniol

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Banca Centrală a Spaniei a preluat controlul băncii CajaSur, care are nevoie de 500 de milioane de euro pentru a fi salvată. Pe fondul celei mai grave crize economice din ultimii 60 de ani din Spania, încă o bancă a intrat în insolvenţă, fiind preluată de Banca Centrală a Spaniei.

După ce fuziunea cu un creditor mai mare, Unicaja, a eşuat, singura soluţie pentru a reda solvabilitatea băncii de economii CajaSur a fost preluarea acesteia de către Banca Centrală.

Astfel, banca are acces la Fondul pentru Restructurare a Băncilor, creat de guvernul spaniol în iunie 2009, după naţionalizarea băncii Caja Castilla-La Mancha. Fondul are o capacitate de finanţare de 99 de miliarde de euro şi va aloca cel puţin 500 de milioane de euro pentru salvarea CajaSur, potrivit unor surse citate de Reuters.

Guvernatorul Băncii Centrale a Spaniei, Miguel Angel Fernandez Ordonez, a declarat că „sistemul financiar spaniol nu va fi nicidecum afectat de această situaţie", potrivit „Businessweek". În plus, el a mai spus că decizia va menţine liniştea creditorilor şi a debitorilor. Bancherii din Spania sunt însă nemulţumiţi de felul în care Banca Centrală a procedat în perioada crizei şi spun că era necesară o intervenţie mai rapidă în cazul Caja Castilla-La Mancha.

Mai mult, ei spun că greşeala s-a repetat şi în cazul CajaSur. Banca Centrală a anunţat, prin comunicatul de presă emis la preluarea CajaSur, concedirea conducerii băncii, care va fi asigurată provizoriu de trei administratori ai Fondului pentru Restructurare a Băncilor. Cele 500 de milioane de euro care vor fi injectate în creditorul regional vor asigura capitalul necesar pentru continuarea activităţii sale. La fel s-a procedat şi în cazul Caja Castilla-La Mancha, care ulterior a fost vândută unei instituţii similare cu capital mai mare.

Singura soluţie era fuziunea

Deşi iniţial ideea fuzionării cu Unicaja a fost agreată de conducerea CajaSur, detaliile fiind stabilite încă din august 2009, înţelegerea a picat în momentul în care cei doi creditori nu au fost de acord la capitolul restructurări. „Suntem dispuşi să pierdem tot pentru a salva slujbele", a declarat Demetrio Fernandez, membru al conducerii CajaSur, citat de „Wall Street Journal".

Pentru a se salva de la faliment, o treime din băncile regionale au recurs la fuziuni cu instituţii similare mai stabile.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite