Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

În Londra, casele se cumpără cu ochii închişi

12 aprilie 2010, 20:35 |  Autor: Valentin Roman | 

Cuvinte cheie: Londra, imobiliare,

 

Aproximativ 25% din cei care au achiziţionat locuinţe în capitala Marii Britanii în ultimii trei ani susţin că habar nu aveau de costurile foarte mari suportate pentru expertizele specialiştilor, se arată într-un studiu al unbiased.co.uk.

Concret, clienţii au reclamat faptul că, deşi se aşteptau la costuri de cel mult 1.000 de lire, reprezentând taxele de consultanţă, realitatea a fost cu totul alta, sumele depăşind frecvent această valoare.

Taxe mari pentru specialişti

În Londra, numai angajarea unui specialist care să execute o expertiză legată de mediul înconjurător şi apă, în cazul unei tranzacţii, costă peste 300 de lire, iar procesul este unul obligatoriu. O altă taxă suportată de cumpărători este cea aşa-zisă „de ştampilă", care, dacă vorbim de tranzacţionarea unei proprietăţi în valoare de 200.000 de lire, costă 2.000 de lire.

Trebuie precizat că taxa creşte în cazul în care cumpărătorul nu se află la prima proprietate achiziţionată. Specialişi britanici îi sfătuiesc pe cumpărători, mai ales dacă aceştia sunt cetăţeni străini, să fie foarte atenţi înainte de a proceda la achiziţionarea unei proprietăţi aici şi să ceară ajutorul unui avocat local.

„De cele mai multe ori, cumpărătorii sunt atenţi doar la preţul de vânzare, care, atunci când este unul bun, pune în umbră costurile taxelor, care nu ar trebui deloc neglijate", precizează Karren Barrett, unul din autorii studiului. O cercetare în detaliu a valorilor tuturor taxelor şi comisioanelor locale îi poate scuti pe clienţi de depăşirea bugetului planificat.


Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     


    Adevarul on Facebook

    Constantin Iftime

    Realitatea străzii, uneori, e plină de bătrâni şi de adolescenţi, alteori de oameni fără mulţumire, care vibrează de nevroze. Oamenii au multe libertăţi, dar nu-s fericiţi. Uneori, şi un lucru neînsemnat poate să-i dezechilibreze. Continuare

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole