În 2013-2015, Guvernul elimină preţul reglementat. Cresc tarifele la electricitate şi gaze

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preţul gazelor şi al energiei electrice vor creşte în perioada 2013-2015, după ce Guvernul va elimina preţurile reglementate, la cererea FMI. Calendarul pe baza căruia se va face această trecereva fi stabilit până în septembrie 2011, dar for fi stabiliţi consumatorii care sunt vulnerabili şi care trebuie protejaţi.

Anunţul a fost făcut de premierul Emil Boc, la finalul negocierilor cu FMI. De altfel, încă de săptămâna trecută, ministrul Economiei, Ion Ariton, a declarat că FMI a cerut renunţarea la preţurile reglementate pentru producţia de gaze naturale şi energie electrică şi prezentarea unei noi formule de calcul, transmite Mediafax.

"În domeniul energiei, pe parcursul anului 2011, se vor întreprinde următoarele măsuri: până în luna septembrie se va stabili un calendar de eliminare a preţurilor reglementate la energia electrică şi gaze, iar acest calendar se va implementa în perioada 2013-2015. Deci, până în luna septembrie se va face această analiză, se va stabili un calendar, dar calendarul de implementare va viza perioada 2013-2015. De asemenea, până la finele anului 2011 se vor defini de către Ministerul Finanţelor şi Ministerul Muncii consumatorii vulnerabili, în concordanţă cu legislaţia europeană, şi crearea de mecanisme de protecţie a acestora, în perspectiva măsurilor care se vor lua pe perioada 2013-2015", a spus Boc.

În 2010, Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, instituţie care are rolul de a stabili preţurile la energie şi gaze, a anunţat că va comanda un studiu privind impactul renunţării la preţurile reglementate ale gazelor şi electricităţii.

Reamintim că, aproape toţi producătorii de electricitate sunt obligaţi de ANRE să aloce o parte a producţie pentru consumul populaţiei, la preţuri stabilite de Autoritate.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite