Impozite şi taxe mai mari în Europa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernele statelor din zona euro vor fi nevoite să majoreze taxele şi impozitele pentru a finanţa „munţii“ de deficite bugetare şi datorii publice acumulate în timpul crizei mondiale, a declarat economistul-şef al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), formată din 30 de state puternic industrializate, Pier Carlo Padoan, pentru ziarul francez Le Figaro.

El a arătat că dezvoltarea economică nu va fi suficient de puternică astfel încât să permită ţărilor din zona euro să-şi reducă deficitele şi datoriile, iar majorarea inflaţiei, care ar mai „topi" din dezechilibre, nu este de dorit.

„După părerea mea, reducerea cheltuielilor nu va fi suficientă. Creşterea taxelor este inevitabilă", a subliniat Padoan. El a adăugat că Franţa şi Germania, a căror creştere economică este estimată de OCDE la 1,4% pentru anul
viitor, sunt pregătite să iasă din criză.

„Însă zona euro ca întreg va ieşi din criză cu aceleaşi probleme cu care a intrat", a arătat el, adăugând că economia Statelor Unite este mai bine plasată deoarece guvernul de la Washington a introdus reforme structurale importate şi a majorat investiţiile.

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite