Importatorii auto aşteaptă subvenţiile pentru valorificarea rablelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Banii pentru rablele auto vor fi alocaţi şi anul acesta, posibil la acelaşi nivel ca şi anul trecut. Piaţa auto va creşte moderat în 2006.Programul de înnoire a parcului auto va continua şi

Banii pentru rablele auto vor fi alocaţi şi anul acesta, posibil la acelaşi nivel ca şi anul trecut. Piaţa auto va creşte moderat în 2006.
Programul de înnoire a parcului auto va continua şi anul acesta, ne-a declarat Constantin Stroe, vicepreşedinte al Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA). El se bazează pe promisiunea autorităţilor de a nu renunţa la program. Abia în cursul lunii martie se va afla data exactă a începerii programului. "Ne aşteptăm la acelaşi nivel al subvenţiilor ca în 2005", precizează Stroe.
Anul trecut s-au vândut maşini în valoare de 43,8 milioane RON prin programul numit popular "Bani pentru rable", din totalul de 45 milioane RON alocate de la Administraţia Fondului de Mediu. Prima de casare a permis unui număr de 15.000 de deţinători de automobile vechi să le schimbe cu unele noi.
Maşinile românilor, de patru ori mai vechi decât în UE
Potrivit conducerii APIA, maşinile din România au, în medie, o vechime de 12 ani, cu mult sub media europeană, de 3,7 ani. Starea tehnică este, în consecinţă, una dintre principalele cauze ale celor 4.000 de accidente mortale înregistrate anul trecut pe drumurile României, atrag atenţia reprezentanţii APIA. Din acest motiv nu este de dorit un aflux ridicat de autoturisme second-hand venite din ţările europene, cum s-a întâmplat în cazul Poloniei. În 2004, piaţa auto din această ţară a crescut cu aproximativ 1.300.000 de autovehicule second-hand, având o valoare medie de 260 euro/maşină. În pofida acestei cifre-record la capitolul rable, piaţa poloneză de automobile ocupă primul loc în regiune, poziţia secundă revenind României.
Piaţa auto va creşte înfrânat în 2006
După ce, anul trecut, vânzările de autoturisme noi au atins un nou prag psihologic în România, cu o maşină vândută la fiecare 100 de locuitori, anul 2006 s-ar putea situa sub nivelul anului precedent. APIA estimează că piaţa va creşte moderat, cu aproximativ 5-10%, faţă de 40%, în 2005. Creşterea de anul trecut este pusă, printre altele, pe seama aprecierii monedei naţionale, fapt ce a dus la ieftinirea automobilelor. Un alt motiv a fost şi sistemul de creditare promovat de bănci, cu dobânzi mult reduse şi condiţii de acordare şi de garantare îmbunătăţite. De asemenea, numeroase promoţii oferite în special de importatori s-au concretizat în reduceri de preţuri sau în echipări mai bogate ale autoturismelor.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite