Ialomiţianu va împrumuta bani dacă se decide să cumpere locuinţa de la RAAPPS

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Ialomiţianu, se va împrumuta dacă va decide să cumpere apartamentul în care locuieşte, aflat în proprietatea RAAPPS.

El a arătat că va locui în apartamentul de la Regia Patrimoniului Protocolului de Stat (RAAPPS) atât timp cât legea îi va permite şi că nu s-a decis încă dacă va cumpăra locuinţa de serviciu atunci când aceasta va fi scoasă la vânzare.

Întrebat dacă are banii necesari pentru a participa la licitaţie, Ialomiţianu a afirmat: "Va trebui să mă împrumut".

Ialomiţianu deţine împreună cu soţia două case şi un apartament în judeţul Braşov, potrivit declaraţiei de avere. Ministrul are în conturi bancare aproape 40.000 de lei.

RAAPPS va scoate la vânzare 733 de imobile, dintr-un total de 1.100 active, la un preţ de pornire care va fi stabilit de experţi autorizaţi, prin licitaţie publică cu strigare la care vor putea participa şi actualii demnitari.

Banii de la RAAPPSA s-au bugetat deja

Bugetul pe 2012 cuprinde venituri din vânzarea imobilelor deţinute de RAAPPS în sumă de 700 de milioane lei, deşi procedura nu a început încă.
Anunţul a fost făcut tot de Ialomiţianu, care a mai spus că estimarea de încasări este una prudentă şi speră într-o valorificare de succes.

Ministrul Finanţelor a arătat că nu cunoaşte toate clădirile şi domeniile scoase la vânzare sau cum au fost evaluate, dar că se vor mai face evaluări independente, iar procesul de vânzare se va face transparent, prin licitaţie cu strigare.

"Vă invit pe toţi să participaşi la licitaţii şi să cumăraţi şi sper să fie un succes", a adăugat Ialomiţianu.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite