INS: Managerii spun că industria, construcţiile, comerţul şi serviciile vor scădea în trimestrul trei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Managerii societăţilor comerciale estimează pentru perioada iulie-septembrie o scădere a activităţii în industria prelucrătoare, construcţii, servicii şi comerţul cu amănuntul, în raport cu cele trei luni anterioare, potrivit unui sondaj realizat de Institutul Naţional de Statistică (INS).

În ceea ce priveşte industria, construcţiile şi serviciile, scăderea este moderată, fiind mai accentuată în cazul comerţului cu amănuntul.

În cadrul anchetei de conjunctură din luna iulie, managerii din industria prelucrătoare preconizează, pentru următoarele trei luni, o scădere moderată a volumului producţiei (sold conjunctural -6%).

În ceea ce priveşte numărul de salariaţi se estimează tot o scădere moderată, soldul conjunctural fiind de -13% pe total industrie prelucrătoare (-16% la întreprinderile foarte mari, cu 500 salariaţi şi peste).

Pentru unele dintre activităţi se va înregistra o tendinţă de scădere mult mai accentuată decât pe total: fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului; metalurgie şi fabricarea altor mijloace de transport (solduri conjuncturale -45%, -40% şi respectiv -32%).

Pentru preţurile produselor industriale, se prognozează o creştere a acestora în următoarele trei luni (sold conjunctural +21%).

Continuă declinul în construcţii

Potrivit estimărilor din luna iulie, în activitatea de construcţii se va înregistra, pentru următoarele trei luni, o scădere moderată a volumului producţiei (sold conjunctural -10%) şi o scădere a stocului de contracte şi comenzi (sold conjunctural -17%).

Managerii estimează o scădere a numărului de salariaţi (sold conjunctural -17%), această tendinţă fiind dată în special de întreprinderile mari, cu 500 salariaţi şi peste.

În ceea ce priveşte preţurile lucrărilor de construcţii, se preconizează o creştere a acestora (sold conjunctural +20%).

Comerţul cu amănuntul şi serviciile - la vale

În ceea ce priveşte comerţul cu amănuntul, managerii au estimat scăderea activităţii economice pentru următoarele trei luni (sold conjunctural -24%).

Volumul total al vânzărilor de mărfuri va avea o tendinţă de scădere moderată (sold conjunctural -15%).

Volumul comenzilor adresate de către unităţile comerciale furnizorilor de mărfuri vor înregistra scădere (sold conjunctural -16%).

Angajatorii prognozează, pentru următoarele trei luni o scădere moderată a numărului de salariaţi din acest sector (sold conjunctural -14%).

Managerii societăţilor comerciale estimează că preţurile de vânzare cu amănuntul vor înregistra o creştere accentuată (sold conjunctural +51%).

În servicii cererea (cifra de afaceri) va cunoaşte scădere moderată (sold conjunctural -10%).

Se estimează, pentru următoarele trei luni, scădere a numărului de salariaţi (sold conjunctural -16%). Această tendinţă este dată în special de întreprinderile foarte mari, cu 500 de salariaţi şi peste (sold conjunctural -27%).

Conform opiniei managerilor, preţurile de vânzare sau de facturare a prestaţiilor vor avea o tendinţă de creştere moderată (sold conjunctural +13%).

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite