Peste 60 de INFRACŢIUNI ECONOMICE în ultima săptămână

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii au descoperit într-o săptămână 61 de infracţiuni economice, pentru care sunt cercetate 73 de persoane, printre acuzaţiile aduse acestora fiind cele de evaziune fiscală, delapidare, fals în înscrisuri şi înşelăciuni în relaţiile comerciale, potrivit Poliţiei Române.

Dintre cele 61 de infracţiuni depistate de poliţiştii de la investigarea fraudelor în ultima săptămână, cele mai multe au fost de evaziune fiscală (31), delapidare (12), fals în înscrisuri (opt) şi înşelăciuni în relaţiile comerciale (şapte), se arată întru-un comunicat de presă de sâmbătă al Poliţiei Române.

73 de persoane cercetate, trei arestate

Alte infracţiuni constatate de poliţişti au vizat abuzul în serviciu, încălcări ale Codului vamal (şapte), ale Legii privind dreptul de autor şi drepturile conexe şi ale Legii privind societăţile comerciale.
Pentru cele 61 de infracţiuni economice sunt cercetate 73 de persoane, dintre care trei au fost reţinute sau arestate preventiv.
De asemenea, opt persoane sunt cercetate în şase dosare complexe, faptele comise având urmări deosebit de grave prin cuantumul prejudiciului sau al numărului mare de persoane implicate.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite