Hrana scumpă subţiază bugetul românului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Românul cheltuie astăzi aproape 50% din bugetul de consum pe mâncare, băutură şi ţigări. În Vest, procentul este de 15-20% (dintr-un buget de câteva ori mai mare). Ponderea mare a

Românul cheltuie astăzi aproape 50% din bugetul de consum pe mâncare, băutură şi ţigări. În Vest, procentul este de 15-20% (dintr-un buget de câteva ori mai mare). Ponderea mare a cheltuielilor pentru produsele de bază este o măsură a sărăciei.

Nu este suficient însă că avem venituri "anemice", ne mai trebuie şi preţuri umflate.

Spre exemplu, chiar dacă este din aceeaşi categorie de venit, vecinul bulgar dă mai puţin pe mâncare. Şi asta nu pentru că ar mânca mai puţin. Aşa cum, dacă noi cheltuim cel mai mult din UE pe carne, nu înseamnă că suntem "carnivorii" Europei. Poate doar că avem parte de nişte preţuri care pică greu.

După mâncare, şi cheltuielile cu întreţinerea locuinţei încep să crească. În aceste condiţii, nu e de mirare că trebuie să strângem cureaua la cheltuieli care ţin de un trai civilizat, precum educaţia, sănătatea sau turismul .

Jumătate din cheltuielile unei gospodării medii reprezintă mâncare, băutură şi ţigări

Statistica dă măsura exactă a nivelului de trai - dacă eşti sărac, nu ai bani decât pentru nevoile de bază şi strângi cureaua la sănătate ori distracţii.

Statisticile europene privind nivelul de trai ne ţin departe nu doar de ţările dezvoltate din UE, ci chiar de vecinii noştri bulgari. Aşa reiese şi din ultimul tablou prezentat de serviciul de statistică al Comisiei Europene, Eurostat, privind cheltuielile de consum ale gospodăriilor în cele 27 de ţări membre.

Datele se referă la anul 2005, dar în general, în ce priveşte structurile de consum, diferenţele sunt nesemnificative de la un an la altul. Oricum, este flagrantă discrepanţa dintre procentele româneşti şi cele "europene".

Masa bulgarilor, mai decentă în cheltuieli

Astfel, în România, jumătate din cheltuielile de consum în 2005 mergeau pe mâncare, băutură şi tutun. În aceeaşi perioadă, în Bulgaria, proporţia era de doar 35,3%. În general, în ţările din Europa Centrală şi de Est, ponderea acestui tip de cheltuieli este de sub 30%.

Ponderea mare a cheltuielor cu mâncare/băutură în totalul cheltuielilor reprezintă un semn evident de "buget anemic". Statisticienii au calculat că, în categoria europenilor cu cele mai mici venituri, un sfert din cheltuieli reprezintă mâncare, băuturi şi tutun, iar 36%, reprezintă cheltuielile pentru locuinţă. În schimb, în categoria celor mai mari venituri, numai 15% se cheltuieşte pe mâncare şi 31% pe locuinţă.

Cât dăm noi în plus pe mâncare, alţii dau pe casă. În mai toate ţările europene, cele mai mari cheltuieli (în medie, o treime din total) sunt făcute pentru locuinţă şi întreţinere.

România este înregistrată ca având cea mai mică pondere a cheltuielilor cu locuinţele (19%), dar această medie este "viciată" de faptul că avem o pondere foarte mare de populaţie care tăieşte în mediul rural. Evident, şi la noi costurile cu energia au crescut şi vor mai creşte la niveluri europene. Cum vom echilibra atunci bugetul, dacă nu vom reuşi scăderea ponderii cheltuielilor cu alimente?

Întreţinerea, tot mai costisitoare

Nu e de mirare că familiei medii de la noi îi rămâne practic foarte puţin pentru celelalte cheltuieli care dau măsura unui nivel de trai onorabil.

După ce se achită şi dările pentru locuinţă, banii se împart între haine şi îmbrăcăminte ( 6,2%), sănătate (3,8%), transport (6,5%), comunicaţii (4,9%), recreere şi cultură (4,2%), educaţie (0,8%), restaurant şi hotel (1,1%).

Avem şi aici câteva anomalii - spre exemplu, rezervăm o felie mai mare din buget pentru comunicaţii decât francezii (2,2%). Sau, la noi, ponderea cheltuielilor pentru sănătate e mai mare dcât în Germania (3,6%). Din nou, putem găsi o explicaţie în nivelul ridicat al costurilor şi, în final, în slaba competiţie de pe pieţele autohtone.

"Carnivorii" Europei

Structura cheltuielilor depinde de cât se consumă, dar şi de cât de scumpe sunt produsele respective. Spre exemplu, dacă ne uităm la băuturi alcoolice şi carne, constatăm că, din nou, România are rezervate primele locuri, dar asta în principal din cauza costurilor ridicate.

Doar la băutură, ne depăşesc irlandezii, cunoscuţi pentru "sete", dar şi pentru preţurile mari în domeniu. Poate că suntem şi noi printre cei mai înverşunaţi adepţi ai lui Bachus din Europa, dar, spre exemplu, nu ştim să fim campioni la consumul de carne. Asta doar dacă pâinea nu trece pe post de carne consistentă.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite