Hoţii blochează trenurile, CFR doarme

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sute de călători au întârziat ore întregi pe ruta Bucureşti-Ploieşti pentru că liniile au fost din nou vandalizate. Un protocol dintre Ministerul Transporturilor şi cel de Interne a rămas pe hârtie.

Bucureşti-Ploieşti este „perla coroanei" în sistemul feroviar, nu doar pentru că aici se pot depăşi viteze de 140 de kilometri pe oră, ci şi pentru că s-au investit mai mult de 300 de milioane de euro în reabilitarea liniei. Pentru hoţi însă, reabilitarea liniei nu înseamnă decât că „s-a băgat marfă proaspătă" şi oferta de cupru e mai mult decât tentantă, mai ales că echipamentele, cablurile şi instalaţiile sunt practic nepăzite de către proprietari.

Aşa s-a ajuns, în repetate rânduri, la furturile de relee şi echipamente feroviare, care au condus la bulversarea mersului trenurilor, cu pagube incomensurabile pentru călătorii întârziaţi (ca să nu mai vorbim de firmele afectate). Un nou episod din acest coşmar s-a petrecut ieri-dimineaţă, când cel puţin 20 de trenuri au fost blocate în câmp ori în Gara de Nord, după ce s-a constatat că hoţii au furat relee şi instalaţii de importanţă esenţială pentru siguranţa traficului. Vom vedea însă că nu numai hoţii sunt vinovaţi pentru acest necaz provocat pasagerilor, ci şi instituţiile administraţiei publice.

Neatenţia statului, bucuria hoţilor

Cunoscându-se riscul ridicat de furt la care sunt expuse echipamentele şi cablurile din cupru ale CFR, Ministerul Transporturilor şi Ministerul Afacerilor Interne au semnat, la 21 iulie 2011, un protocol pe baza căruia Poliţia şi Jandarmeria ar trebui să păzească infrastructura, „la solicitarea unităţilor de transport feroviar". Ce s-a întâmplat de atunci? Aproape nimic pe linia pazei. În schimb, furturile s-au înteţit şi numai în ultima lună pe Bucureşti-Ploieşti s-au blocat de două ori trenurile, din cauza sustragerilor de materiale. În legătură cu situaţia creată ieri, CFR SA ne-a comunicat că au fost constituite grupuri de lucru formate din factori de decizie care întreprind acţiuni comune de verificare.

Cine a rămas cu un gust amar din cauza dispariţiei Acceleratului, după 139 de ani de alergătură pe şinele româneşti, are acum un motiv de bucurie: indiferent că se cheamă Regio sau InterRegio, avem de-a face tot cu trenurile noastre Personal, Accelerat şi Rapid. Această săptămână a debutat cu întârzieri de sute de minute pentru cei care au călătorit cu trenul.

Călătorii, bulversaţi total

Bancul cu „Sârma!" a fost înlocuit ieri, pe ruta Ploieşti-Bucureşti, cu unul nou: „Ăla pleacă primul". Obişnuiţi cu mersul lucrurilor pe căile ferate române („Mersul Trenurilor" abia ce s-a schimbat la 11 decembrie şi încă nu au avut timp să se familiarizeze cu el), călătorii din trenurile Personal, Accelerat şi Rapid (a se citi Regio, respectiv InterRegio) care se îndreptau ieri-dimineaţă către Bucureşti au avut parte de o aventură nu tocmai plăcută. Plecaţi din Gara Ploieşti Sud cu InterRegio (fost Accelerat) 1550 la ora 7.57 (care trebuia să ajungă în Bucureşti la 8.42), călătorii n-au pus prea multe întrebări când trenul a oprit în locuri... nepotrivite.

La prima oprire neaşteptată, în gara din localitatea Crivina (judeţul Prahova), toată lumea şi-a luat geaca, fularul, geanta şi, după caz, laptopul şi, la îndrumările „naşilor", s-a îndreptat către un alt tren, despre care se auzise că va pleca primul. Călătorii au coborât din tren direct pe piatra spartă (majoritatea vagoanelor nu aveau acces la peron) şi, când au ajuns la trenul indicat, un InterRegio garat la prima linie, ei au fost redirecţionaţi către un altul, de la linia patru (InterRegio 1648, de la Bistriţa-Năsăud, care plecase din Ploieşti Vest la ora 7.35 şi trebuia să ajungă în Bucureşti la 8.17). Într-adevăr, după o jumătate de oră, acela a plecat primul. Fiind şi el tot InterRegio, următoarea oprire trebuia să fie Buftea şi apoi Bucureşti.

„Regio nu pleacă primul, că e Personal!"

Aşa că următoarea oprire bineînteles că a fost cu mult înainte, la Periş. Lucrurile au mers însă mai repede. De data aceasta, oamenii ştiau deja ce au de făcut. Au coborât repede (de data aceasta pe asfalt). Au fost îndreptaţi către un InterRegio, că „Personalul, ăăă, ăsta, Regio de la linia unu' sigur nu pleacă primul, că e Personal!", explică rapid naşul.

Cum trenul în care trebuiau să urce începea cu trei vagoane-cuşetă, au mers pe asfalt până la capătul peronului, au coborât pe piatra spartă şi au ajuns la vagoane. După o jumătate de oră, a plecat primul tren: Regio de la prima linie (!). Trenul cu noua denumire InterRegio a ajuns în Bucureşti cu o întârziere de 200 de minute. La scurt timp, CFR anunţa că întârzierile trenurilor au fost, în medie, de 40-50 de minute...

Particularii, pază armată

Pentru companiile feroviare private care au luat în concesiune linii ferate, paza infrastructurii este prioritate şi se face cu ajutorul unor unităţi specializate. „Se cheltuiesc între 7 şi 20 de lei pe oră per agent cu paza acestor bunuri, pentru că noi nu vrem să pierdem contracte cu partenerii, din cauza unor eventuale perturbări ale circulaţiei", ne-au declarat reprezentanţii operatorilor privaţi.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite