Hipermarketuri în oraş – o „greşeală capitală“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Construcţia hipermarketurilor în oraş a fost o greşeală capitală pentru că astfel s-a eliminat cealaltă concurenţă, mică, a declarat ieri Valeriu Tabără, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

„Construcţia hipermarketurilor a fost o greşeală capitală. Nu le construieşti în oraş - ai sufocat şi ai eliminat cealaltă concurenţă mică. În continuare, bătălia şi contactele mele cu membrii UE şi ca parlamentar, şi ca ministru, vor fi atenuarea puterii acestor supermarketuri pentru că sufocă producţia primară, ori eu aş dori ca micul producător şi nu numai micul producător să aibă accesul spre magazine, chiar direct", a afirmat Tabără.
Şeful Agriculturii consideră că este inoportună eliminarea magazinelor de cartier, la fel şi vânzarea unui litru de lapte cu un preţ de patru ori mai mare la raft decât la producător.

„De ce trebuie să elimin magazinele de cartier şi de ce trebuie să ţin supermarketurile deschise toată săptămâna şi să nu laşi magazinele de cartier? Acesta este sistemul american, dar şi sistemul european în Germania. S-a venit cu un argument potrivit căruia consumatorul nu are unde merge - turismul de supermarket (...) Partea de comerţ şi de producţie alimentară trebuie să fie cât mai aproape şi cât mai nedistorsionată. Nu pot să cumpăr laptele cu 0,4 lei şi să-l vând cu 4 lei, chiar dacă intră printr-un sistem de procesare", a atras atenţia ministrul Agriculturii.
Valeriu Tabără a participat la conferinţa organizată de Consiliul Concurenţei, intitulată „Concurenţa în sectoare cheie ale economiei româneşti".

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite