Hidroelectrica: insolvenţă neaşteptată cu „scurtcircuit“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi au cerut insolvenţa Hidroelectrica, reprezentanţii companiei susţin că nu ştiu nimic despre o astfel de decizie. Scenariile vizează anularea contractelor cu „băieţii deştepţi“ sau vânzarea pe bucăţi a societăţii.

Compania de stat Hidroelectrica a cerut vineri Tribunalului Bucureşti intrarea în insolvenţă, iar primul termen de judecată va avea loc mâine. Reprezentanţii Ministerului Economiei, instituţie prin care statul controlează cel mai mare producător de energie din România, a refuzat să dea mai multe detalii privind cererea de intrare în insolvenţă a Hidroelectrica.

„Ministerul Economiei, în calitate de acţionar, nu interferează în niciun fel în procedurile judiciare în care sunt implicate societăţile comerciale cu capital de stat pentru a nu influenţa în niciun mod instanţele de judecată", se arată într-un comunicat al instituţiei. Ministerul Economiei notează că decizia aparţine Consiliului de Administraţie (CA) al companiei, dar din acest consiliu fac parte membri propuşi chiar de această instituţie.

Preşedintele CA al Hidroelectrica, Remus Vulpescu,  declară că nu ştie nimic despre această cerere. „Nu ştiu nimic, dacă această cerere de intrare în insolvenţă este reală şi există sau nu", a declarat Vulpescu.

Pe de altă parte, reprezentanţii Hidrosind, sindicatul Hidroelectrica, susţin că nimeni din compania de stat nu recunoaşte că a cerut insolvenţa şi că ea a fost pregătită probabil cu mult timp în urmă. Sindicaliştii cataloghează decizia drept „o manevră a managementului societăţii", adăugând că „Hidroelectrica nu dispune de suficiente lichidităţi, dar dispune de active foarte atractive: hidrocentralele ţării".

De altfel, fostul ministru al Economiei Adriean Videanu a declarat că este absolut nejustificată intrarea în insolvenţă a Hidroelectrica, arătând că fie este vorba despre o decizie managerială profund greşită, fie cineva vrea să vândă această companie „pe doi lei", potrivit Mediafax.

„Băieţii deştepţi", eliminaţi

Surse din piaţă susţin că decizia Hidroelectrica de a cere intrarea în insolvenţă are la bază contractele bilaterale semnate cu anumite companii, aşa-zişii „băieţi deştepţi". Mai exact, insolvenţa ar reprezenta o modalitate prin care Hidroelectrica ar putea opri contractele bilaterale semnate cu „băieţii deştepţi", prin care aceştia achiziţionează energie la preţuri mult mai mici decât cele de pe piaţa reglementată OPCOM.

Asta după ce Guvernul a început la sfârşitul anului trecut renegocierea acestor acorduri, dar nu a prezentat până în prezent rezultatele finale ale acestei operaţiuni. „Dacă nu este o decizie luată în mod independent de Consiliul de Administraţie, ci andosată de Guvern, este una foarte deşteaptă pentru că se poate ajunge uşor la terminarea contractelor prin care energia era luată angro de anumite companii la preţuri mult mai mici decât preţul pieţei", explică avocatul Gheorghe Piperea.

El a explicat că legea insolvenţei loveşte toate contractele semnate în urmă cu mai puţin trei ani cu o prezumţie de fraudă, iar contractantul, în cazul de faţă „băieţii deştepţi", trebuie să facă dovada de nevinovăţie. Astfel, contractele care sunt în derulare pot fi anulate printr-o singură notificare a administratorului judiciar.

Şeful Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie, Remus Vulpescu, a declarat recent că niciunul dintre beneficiarii contractelor directe nu a acceptat reducerea perioadelor de livrare şi că varianta finală a renegocierii acestor contracte va depinde de rezultatele economice, practici comerciale şi principii ale pieţei.

Hidroelectrica a livrat în 2011 „băieţilor deştepţi" energie de 360 de milioane de euro, contractele bilaterale reprezentând jumătate din vânzările totale ale companiei de stat. Hidroelectrica a vândut anul trecut electricitate prin contracte directe către companiile Alro Slatina, Elsid Titu, Energy Holding, Europec, Electromagnetica, Electrocarbon, Alpiq RomIndustries, Alpiq RomEnergie, EFT România, Compania Naţională a Huilei (CNH) Petroşani, CLMB-Patinoar Braşov şi Societatea Naţională a Sării (Salrom).

Privatizarea, în stand-by

Avocatul Gheorghe Piperea susţine că intrarea Hidroelectrica în proces de insolvenţă ar presupune anularea planului de privatizare a companiei de stat, dar şi punerea în dificultate a acordului semnat cu finanţatorii externi - FMI, Comisia Europeană şi Banca Mondială. Hidroelectrica a fost propusă de către autorităţi în acordul cu FMI printre cele şase companii pe care statul s-a angajat să le listeze la bursă sau să le privatizeze. În cazul Hidroelectrica urma să fie listat un pachet de 10% din acţiuni.

Mai mult, ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, declara în urmă cu o lună că Hidroelectrica se numără printre primele companii unde Guvernul s-a angajat să introducă management privat, termenul-limită fiind luna octombrie. Profitul net al Hidroelectrica a scăzut anul trecut de 45 de ori, la 6,4 milioane de lei, în condiţiile în care veniturile totale au coborât de la 3,41 miliarde de lei din cauza secetei. Datoriile pe termen lung ale companiei de stat erau la sfârşitul lui 2011 de 1,5 miliarde de lei.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite