Seceta a adus Hidroelectrica un rating mai prost: perspectiva devine negativă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agenţia Moody’s a înrăutăţit perspectiva ratingului Ba1 al Hidroelectrica pentru datoriile pe termen lung de la stabilă la negativă, pentru a reflecta îngrijorarea că profilul financiar va fi afectat de secetă, creşterea cheltuielilor şi capacitatea limitată de renegociere a contractelor.

"Modificarea perspectivei arată preocuparea S&P că structura costurilor şi profilul financiar vor fi influenţate negativ de nivelul hidrologic extraordinar de scăzut, care persistă din 2011, de creşterea costurilor operaţionale şi de capacitatea limitată a companiei de a renegocia contractele bilaterale, ceea ce va exercita presiuni semnificative asupra ratingului", a declarat într-un comunicat Richard Miratsky, vicepreşedinte şi analist pentru Hidroelectrica la Moody's.

Perspectiva negativă reflectă totodată opinia S&P că sprijinul din partea Guvernului român ar putea scădea, având în vedere planul de privatizare parţială a Hidroelectrica, a adăugat Miratsky.

Programul de privatizare al Guvernului include pentru acest an vânzarea unei participaţii de 10% la Hidroelectrica.

Compania a început la jumătatea acestei luni o nouă serie de discuţii pentru renegocierea contractelor bilaterale de furnizare a energiei electrice. Procesul ar trebui să se finalizeze la sfârşitul lui martie.

Ministrul Economiei, Lucian Bode, a declarat săptămâna trecută că Guvernul va rezilia în "condiţii în care statul să nu piardă" contractele bilaterale prin care Hidroelectrica vinde energie, fiind vorba despre contractele "băieţilor deştepţi".

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite