Hidrocentrale noi de trei miliarde de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Hidroenergetica, unul din cei doi viitori campioni energetici naţionali, va construi 47 de noi hidrocentrale în următorii cinci-şapte ani. Aceste proiecte necesită investiţii de peste trei miliarde de euro şi vor fi realizate în parteneriate public-private.

Viitorul campion energetic naţional Hidroenergetica are în plan realizarea în următorii cinci-şapte ani a 47 de noi hidrocentrale în valoare de peste trei miliarde de euro, în parteneriate cu firme private, a declarat Mihai David, directorul general al Hidroelectrica şi viitorul şef al Hidroenergetica.

Cel mai amplu proiect va fi hidrocentrala de la Tarniţa, evaluată la peste un miliard de euro, cu o capacitate de 1.000 de MW. Restul centralelor vor fi amplasate pe râurile Mureş, Buzău, Someş, Lotrioara, Arieş şi Siret şi vor produce aproape un TWh de energie anual, adică 6,5% din producţia companiei de anul trecut.

„Până la finele lunii vom trimite scrisori de invitaţie marilor corporaţii europene", a spus David, dând drept exemplu grupuri precum RWE, E.ON sau GDF Suez.

David a explicat că modelul parteneriatelor public-private s-a înrădăcinat în cultura europeană în materie de proiecte energetice. „Am fi putut realiza aceste proiecte şi singuri, dar în 20 de ani. Sunt investiţii foarte mari. Vrem minimum 50% din fiecare proiect", a arătat el.

Totodată, compania are în plan investiţii de aproape 400 de milioane de euro pentru retehnologizarea a cinci hidrocentrale importante, precum cele de la Vidraru şi Bicaz. David a mai spus că efectul multiplicator al investiţiilor în hidrocentrale în economia naţională este foarte mare, întrucât 95% din componente sunt româneşti.

Pe de altă parte, oficialul Hidroelectrica a arătat că înfiinţarea celor doi giganţi energetici ar trebui să aibă loc până la 1 ianuarie 2011, altfel tot procesul de restructurare a sectorului trebuie regândit.

Giganţii energetici, contestaţi în instanţă

Cele două companii, Electra şi Hidroenergetica, ar fi trebuit înfiinţate la 1 iulie, însă demersul a fost blocat de 19 procese, cele mai multe din partea sindicaliştilor care au de recuperat restanţe salariale. Guvernul va  modifica legislaţia, astfel încât creditorii să nu mai poată bloca un proces de fuziune.

Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din România, va fi nucleul viitoarei Hidroenergetica, unde vor mai fi incluse Electrocentrale Bucureşti, termocentralele Deva şi Paroşeni, precum şi Compania Naţională a Huilei. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite