Heineken închide fabrica de bere din Haţeg UPDATE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Heineken România, unul din principalii producători interni de bere, a decis închiderea fabricii din Haţeg, unde producea brandurile de bere Haţegana, Golden Brau şi Bucegi şi va transfera producţia la unităţile din Miercurea Ciuc, Târgu Mureş, Craiova şi Constanţa.

În urma transferării producţiei, 98 de angajaţi ai fabricii din Haţeg vor rămâne fără locuri de muncă. Motivul principal al închiderii fabricii este optimizarea costurilor de producţie, potrivit reprezentanţilor Heineken România. „Transferarea producţiei de la fabrica din Haţeg către celelalte fabrici a fost o decizie luată în contextul economic actual, cu scopul de a optimiza producţia şi de a consolida poziţia companiei Heineken în România, pe termen lung", informează un comunicat al Heineken. Referitor la angajaţii care vor fi disponibilizaţi, oficialii Heineken spun că le vor acorda salarii compensatorii.

Totodată, oficialii Heineken au punctat asupra faptului că nu îi interesează plecarea din ţara noastră şi că vor să-şi consolideze afacerile în România. .„Scopul nostru este să ne desfăşurăm activitatea în România pe termen lung, într-un mod eficient şi responsabil şi să ne consolidăm poziţia competitivă pe piaţă. Suntem aici pentru a rămâne, pentru a investi în continuare în companie şi în mărcile noastre", a declarat Jan Derck van Karnebeek, directorul general al Heineken România.

Portofoliul Heineken România cuprinde mărci din toate segmentele: Heineken, Ciuc Premium, Golden Brau, Neumarkt, Bucegi, Edelweiss (import), Zipfer (import), Gosser, Schossgold, Silva, Gambrinus, Harghita şi Haţegana. Heineken România desfăşoară operaţiuni în Miercurea Ciuc, Târgu Mureş, Craiova şi Constanţa şi are 1.100 de angajaţi.

Închiderile ultimului an

Piaţa internă a berii valorează aproximativ un miliard de euro. Principalii producători sunt companiile Heineken, Ursus Breweries, InBev, URBB şi European Foods, care deţin, cumulat, 90% din totalul pieţei interne de profil, potrivit datelor companiei de cercetare de piaţă,  MEMRB.

Un alt producător de bere care a închis, în ultimul an, închiderea unei fabrici, este Ursus Breweries. După ce a cumpărat în urmă cu un an compania Bere Azuga de la omul de afaceri moldovean Valerii Morau, Ursus a decis să închidă fabrica din Azuga, unde se producea berea preferată a lui Nicolae Ceauşescu. Ursus a transferat producţia la fabricile sale din Braşov şi din Buzău. La fel ca şi Heineken, Ursus a motivat, în vara lui 2009, că a închis fabricia din cauza capacităţii de producţie foarte mici a acesteia. „Din cauza situaţiei tehnice actuale şi a capacităţii mici de producţie, fără posibilitate de creştere în viitor, va trebui să oprim producţia la berăria din Azuga", a declarat, la momentul închiderii, Diana Klusch, Corporate Affairs Director Ursus Breweries.

Închideri de fabrici au avut loc şi în sectorul apelor minerale şi a băuturilor răcoritoare. Companai Coca-Cola HBC, cel mai mare producător de băuturi răcoritoare din România, a decis, în toamna anului trecut, închiderea fabricii din Iaşi, care acoperea 10% din producţia internă de băuturi răcoritoare a companiei, şi mutarea acesteia în Republica Moldova unde va construi o unitate nouă de tip greenfield. Totodată, Coca-Cola a închis şi fabrica de apă minerală Dealu Floreni din judeţul Suceava, unde producea brandul Izvorul Alb, şi a transferat producţia la fabrica Poiana Negri din acelaşi judeţ. Coca-Cola a mai închis în anul 2008 şi fabrica din Oradea, pe motiv că intenţionează să îşi concentreze business-ul. Acum, producătorul va rămâne doar cu trei fabrici: la Ploieşti, la Timişoara şi la Poiana Negri.

Campioni la consumul de bere

România ocupă locul şase în UE  la consumul de bere. Un român bea, în medie, circa 95 de litri de bere pe an, faţă de 160 de litri în Cehia. Nu atât de bine stăm la capitolul apă minerală, unde consumul naţional mediu este de circa 42 litri de persoană, de două ori şi jumătate mai mic decât media europeană.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite