Guvernul reduce tariful la apa folosită în irigaţii, din cauza secetei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul va reduce tariful la apa folosită pentru irigaţii cu 50 lei/mia de metri cubi şi va aloca suplimentar 25 milioane euro pentru proiecte de irigaţii, a anunţat premierul Victor Ponta, într-o conferinţă de presă susţinută la Ministerul Agriculturii.

De asemenea, Executivul a decis că îi va despăgubi pe fermierii afectaţi de secetă.

El a arătat că reducerea tarifului la irigaţii va permite creşterea suprafaţei irigate cu cel puţin 35.000 hectare.

Despăgubirile vor fi acordate, după încheierea campaniei de recoltat, pentru întreprinderile mici şi mijlocii a căror producţie a fost afectată cu cel puţin 30%, veniturile acestora urmând să fie compensate, raportat la anii trecuţi, cu 80% din pierderea înregistrată în acest an din cauza secetei, precum şi pentru fermierii care nu se încadrează în categoria IMM-urilor, aceştia urmând să beneficieze de un ajutor individual de 7.500 euro.

"Am fost de acord să se solicite Comisiei Europene acordarea de plăţi în avans de până la 50% din valoarea plăţilor directe pentru agricultură în 2012, începând cu 16 octombrie", a adăugat Ponta.

Premierul a precizat totodată că susţine un TVA de 9% pentru produsele agro-alimentare, începând cu anul viitor.

CITEŞTE AICI MAI MULT: Ponta: Guvernul susţine introducerea de TVA diferenţiat de 9% pentru produsele agricole, începând din 2013

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite