Guvernul intră în toamnă cu temele FMI nefăcute

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Până la 1 septembrie, Compania de Autostrăzi trebuia să-şi plătească datoriile către partenerii privaţi, iar CFR trebuia să scoată din uz 1.000 de kilometri de cale ferată. În scrisoarea de intenţie convenită cu FMI, Guvernul s-a angajat să rezolve, până azi, câteva dintre problemele structurale din sectorul transporturilor.

Dintre măsurile convenite cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) care trebuiau bifate la 1 septembrie, doar înfiinţarea Autorităţii Metropolitane de Tranzit şi, bineînţeles, majorarea tarifelor de călătorie cu trenul şi cu metroul au fost realizate. Iată ce ar mai fi fost de realizat până astăzi: * Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale trebuia să-şi plătească datoriile către furnizorii privaţi (arieratele), estimate la 737 de milioane de lei * CFR SA trebuia să închidă 1.000 de kilometri de cale ferată. * Compania Intervenţii Feroviare SA trebuia să-şi reducă personalul cu 30 de posturi, Electrificare SA trebuie - cu 110 posturi, iar Telecomunicaţii CFR SA - cu 100 de posturi.

La CFR, liniile de cale ferată nerentabile abia se află în licitare în vederea vânzări şi vor fi închise dacă nu se va găsi un cumpărător. Neîndeplinirea angajamentelor asumate de Guvern în faţa FMI pentru rezolvarea problemelor din domeniul transporturilor nu va atrage sancţiuni pentru autorităţi.

Indulgenţă, dar nu fără limite

Aceasta deoarece pentru instituţia financiară ţine cont doar de câteva ţinte cantitative pentru a pune la dispoziţia României o nouă tranşă de bani din acordul stand-by de tip preventiv. Indicatorii care contează sunt deficitul bugetar, arieratele şi pierderile, urmăriţi cu atenţie pe durata derulării înţelegerii.

Celelalte angajamente menţionate în cadrul scrisorilor de intenţie sunt doar obligaţii suplimentare. Cu toate că Fondul este indulgent când vine vorba de respectarea acestor angajamente, care sunt punctuale pentru fiecare companie de stat în parte, ele tot vor trebui puse în practică la un moment dat. 

image
Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite