CEC va contribui cu aport în numerar la Fondul Român de Investiţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fondul pregătit de Guvern pentru finanţarea proiectelor majore de investiţii va fi constituit din acţiunile minoritare ale statului la companii, dar şi dintr-un aport în numerar al CEC Bank şi, cel mai probabil, din banii obţinuţi anterior din privatizări şi plasaţi de trezorerie în conturile BNR.

Noul instrument de investiţii al statului va fi denumit "Fondul Român de Investiţii" şi va prelua în portofoliu, în maximum două luni de la constituire, participaţiile minoritare ale statului, conform proiectului de lege privind înfiinţarea şi funcţionarea Fondului. Acesta reprezintă o variantă de lucru aflată în discuţie la nivelul Guvernului şi transmisă spre consultare ministerelor implicate, iar forma finală va fi remisă Comisiei Europene înainte de aprobarea de către Executiv.

"Din participaţiile minoritare gestionate de statul român, prin ministerele şi autorităţile coordonate de Guvern, precum şi din aportul în numerar al
CEC Bank se înfiinţează Fondul Român de Investiţii. Fondul este o instituţie publică independentă, cu personalitate juridică, şi reprezintă un instrument de investiţii al statului de tipul fondurilor suverane, care se finanţează iniţial şi din rezerva valutară a Băncii Naţionale a României"
, se arată în document.

Fondul nu se va supune controlului, supravegherii şi reglementării Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare şi Băncii Naţionale.

"Fondul Român de Investiţii se va comporta în procesul de gestionare a activelor financiare ale statului ca orice investitor prudent şi care va avea posibilitatea să devină o sursă de investiţii şi de lichidităţi într-o perioadă de tensiune economică. Fondul este autoadministrat şi are ca participanţi statul român şi CEC Bank, sprijinând politica economică generală a statului prin asigurarea resurselor necesare pentru finanţarea proiectelor de importanţă naţională, ca măsură de stimulare economică", potrivit documentului.

Acţiunile minoritare care vor alimenta Fondul vor fi vândute pe piaţa de capital, prin licitaţie deschisă cu cel mai mare preţ oferit, prin negociere
în cazul acordării drepturilor de preferinţă ori prin toate aceste metode combinate.

Fondul Român de Investiţii va prezenta anual Guvernului şi Băncii Naţionale un raport privind destinaţia banilor.

Conducere aleasă pe cinci ani


Fondul va fi condus de un consiliu de administraţie format din reprezentanţi ai fiecărui participant, numiţi de Guvern pentru o perioadă de cinci ani, din care va fi ales un preşedinte şi un vicepreşedinte. Activitatea curentă a Fondului va fi condusă de un director general executiv, numit de preşedintele consiliului de administraţie şi cu acordul consiliului.


La propunerea consiliului de administraţie, preşedintele va numi comitete operative pentru principalele funcţii ale Fondului, respectiv administrarea portofoliului, managementul riscului şi control, politica investiţională, operaţiuni de tranzacţionare, servicii de contabilitate, evaluarea portofoliului şi determinarea valorii, contabilitate şi audit financiar, monitorizarea conformităţii, distribuţia veniturilor, ţinerea evidenţelor, relaţia cu dialogul social şi comunicarea.


Fondul de investiţii, scutit de la plata taxelor către stat


Fondul va avea sediul central în Bucureşti, dar şi sucursale şi agenţii atât în ţară, cât şi în străinătate, iar pe întreaga durată de activitate va fi scutit de la plata impozitului pe profit şi a taxei pe valoarea adăugată, interzicându-se orice vărsământ către bugetul administraţiei centrale de stat sau către bugetele locale.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite