Vom plăti şi rovinietă şi taxă de autostradă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu toată opoziţia cărăuşilor rutieri, Executivul vrea să suprataxeze transporturile pe drumurile româneşti, chiar dacă multe dintre ele au rang superior doar pe hârtie. Guvernul a început procedurile de introducere a unei taxe pentru circulaţia pe autostradă, în paralel cu sistemul existent al rovinietei, fapt care-i revoltă pe şoferi.

Argumentul invocat pentru a dubla rovinieta cu taxa de autostradă este acela că sumele alocate de la buget şi din veniturile Companiei de Drumuri Naţionale nu sunt suficiente pentru întreţinerea autostrăzilor care vor fi construite cu finanţare UE.

Mai citeşte şi:

Taxă de autostradă: 4 euro pentru 100 km

Introducerea sistemului de taxare a accesului pe autostrăzi este propusă într-un document discutat şi aprobat în şedinţa de săptămâna trecută a Guvernului.

Partenerii sociali nu ştiu nimic

Contactat de „Adevărul" în legătură cu acest proiect, preşedintele Federaţiei Operatorilor Români de Transport (FORT), Augustin Hagiu, a declarat că reprezentanţii cărăuşilor nu au fost nici măcar întrebaţi dacă ar fi oportună introducerea taxei de autostradă.

„Nu au cum să pună această taxă peste rovinietă, sunt în vigoare directive şi norme europene care interzic acest lucru", a precizat Hagiu. El a estimat că „numai dacă ar fi eliminată rovinieta" ar putea fi aplicată taxa de autostradă, iar cuantumul acesteia „ar putea fi de trei sau patru euro pe suta de kilometri", aşa cum propusese în vara acestui an ministrul de atunci al Transporturilor, Radu Berceanu.

România are în prezent 320 de kilometri de autostradă, iar în perioada următoare, prin Programul Operaţional Sectorial Transport (POS-T), ar urma să fie cofinanţate din Fondul de coeziune alţi 373 kilometri de autostradă, respectiv secţiunile Nădlac-Arad, Arad-Timişoara, Timişoara-Lugoj, Lugoj-Deva, Orăştie-Sibiu, Cernavodă-Constanţa şi varianta de ocolire a municipiului Constanţa.

O cerinţă a UE?

„O condiţie esenţială pentru finanţarea proiectelor de autostrăzi din fondurile europene este asigurarea sumelor pentru operarea şi întreţinerea acestor autostrăzi. Dar fondurile pentru operarea şi întreţinerea autostrăzilor nu pot fi asigurate de la bugetul de stat şi nici din veniturile proprii ale Companiei Naţionale de Autostrăzi, iar Comisia Europeană a condiţionat aprobarea proiectelor de luarea la nivel politic în România a unui angajament privind asigurarea sustenabilităţii construcţiilor de autostrăzi cofinanţate de UE prin introducerea unui sistem de taxare a accesului la autostrăzi", au declarat surse ministeriale, citate de Mediafax, relatând pasaje din documentul aprobat de Guvern. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite