UPDATE Guvernul a aprobat subvenţii mai mari pentru energia regenerabilă. Preţul energiei nu va creşte în acest an

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul a aprobat în şedinţa de astăzi ordonanţa de urgenţă prin care vor fi majorate subvenţiile pentru producătorii de energie din surse regenerabile, au declarat, pentru "Adevărul", surse din domeniu.

Potrivit acestora, preţul final al electricităţii nu va creşte din această cauză până la 1 ianuarie, iar la începutul anului viitor ar putea avea loc o majorare de 2,5%.

UPDATE Aceste informaţii au fost confirmate ulterior de preşedintele ANRE, Dan Plaveti.

"Calculele efectuate de noi pe un scenariu despre capacităţile care se vor pune în funcţiune în 2012, inclusiv producţia de energie din surse regenerabile care este susţinută, ne arată un impact de până în 2,5% pentru anul viitor, aplicat probabil de la 1 ianuarie. Practic, în momentul de faţă, factura medie la un consumator casnic este în jurul a 50 lei, deci majorarea de 2,5% pe care o implică schema de certificate verzi înseamnă 1,25 lei în factura unui consumator casnic", a spus oficialul ANRE, după şedinţa de Guvern, citat de Mediafax.

Plaveti a precizat că ANRE a analizat mai multe scenarii privind scumpirea energiei electrice şi că procentul de 2,5% a avut cea mai mare probabilitate, dar că nivelul depinde şi de "cum va bate vântul anul viitor". "S-ar putea să bată bine sau mai puţin bine", a afirmat şeful ANRE. El a mai susţinut că investiţiile potenţiale în domeniu se cifrează la peste cinci miliarde euro.

Pentru ca România să-şi atingă ţinta de electricitate produsă din surse regenerabile (38% din consumul intern în anul 2020), producătorii primesc subvenţii sub forma certificatelor verzi, pe care le vând pe o piaţă specializată pentru a obţine un câştig în plus faţă de preţul propriu-zis al energiei.

Până acum, fiecare producător de energie regenerabilă primea un certificat verde pentru fiecare MWh de electricitate livrat în reţea, indiferent de tehnologia folosită.

Noua legislaţie acordă mai multe certificate producătorilor. Spre exemplu, pentru energia eoliană se vor acorda două certificate verzi până în 2017, apoi unul. Producătorii de energie solară primesc şase astfel de certificate.

Schema de sprijin a fost avizată de Comisia Europeană în această vară.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite