Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

Guvernul a aprobat listarea a câte 10% din Hidroelectrica şi Nuclearelectrica

18 ianuarie 2012, 15:14 |  Autor: Florentina Cioacă | 

Cuvinte cheie: Hidroelectrica, Nuclearelectrica, listare, Guvern, FMI, criza economică, yahoorss,

Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie din România

Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie din România

 

Guvernul a aprobat astăzi începerea procedurilor de listare la Bursa de Valori Bucureşti a unor pachete de câte 10% din acțiunile Hidroelectrica și Nuclearelectrica, cei mai mari producători de energie din România.

Guvernul şi-a asumat privatizarea celor două companii în faţa FMI.

În cadrul ofertelor publice iniţiale, capitalul social al companiilor va fi majorat, iar statul va renunţa la dreptul de subscriere pentru a permite investitorilor să intre în acţionariatul celor două companii. Fondul Proprietatea, acţionar minoritar al ambelor societăţi, îşi va putea menţine participaţia dacă va subcrie acţiuni în cadrul operaţiunilor.

La Nuclearelectrica, Fondul Proprietatea deţine 9,72% din acţiuni şi va putea să-şi păstreze participaţia dacă va subscrie acţiuni reprezentând 1,077% din capital. Compania are un capital social de 2,536 miliarde de lei, iar valoarea nominală a unei acţiuni este de 10 lei.

În ceea ce priveşte Hidroelectrica, Fondul controlează 20% din acţiuni îşi va putea menţine participaţia dacă va subscrie 2,49% din titluri. Hidroelectrica are un capital social de 4,449 miliarde de lei, iar valoarea nominală a unui titlu este tot de 10 lei.

Preţul de vânzare al acţiunilor nou emise va fi cel puţin egal cu preţul de referinţă utilizabil în cadrul unui mecanism de determinare a preţului de ofertă aprobat de către Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, potrivit unui comunicat al Guvernului.

Autoritățile române au convenit cu FMI ca procedurile de listare a companiei Hidroelectrica prin vânzarea pe bursă a 10% din acţiuni să fie încheiate până la sfârşitul lunii octombrie a acestui an, după ce în primele două luni va fi angajată o bancă de investiţii care să pregătească operaţiunea.

La Nuclearelectrica, termenul este finele acestui an.


Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Lobby “energetic” la Bruxelles. Companiile româneşti din energie finanţează un centru de lobby pe lângă instituţiile europene

    Cele mai importante companii din sectorul energetic româneşti şi o parte din cele private finan ...

    Mai puţini bani pentru viitorii pensionari. Randamentele o iau la vale

    Cele nouă fonduri de pensii private obligatorii (Pilonul II) au înregistrat în ultima lună din ...


    Adevarul on Facebook

    Constantin Iftime

    Realitatea străzii, uneori, e plină de bătrâni şi de adolescenţi, alteori de oameni fără mulţumire, care vibrează de nevroze. Oamenii au multe libertăţi, dar nu-s fericiţi. Uneori, şi un lucru neînsemnat poate să-i dezechilibreze. Continuare

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole