Guvernul ia în calcul diminuarea CAS lde la 44% la 41%, din al doilea semestru al anului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Excutivul ia în calcul reducerea de la 44% la 41% a contribuţiilor  totale de asigurări sociale, prin scăderea cu trei puncte a cotelor plătite de angajator, informează Mediafax, citând surse oficiale.

"Membrii Coaliţiei au discutat, în şedinţa de luni, despre diminuarea CAS la angajatori şi au convenit să fie efectuată o reducere de până la trei puncte procentuale contribuţiilor totale, de la 44% la 41%, în semestrul II al acestui an. Discuţia va fi reluată într-o şedinţă viitoare a Coaliţiei, când urmează să fie stabilită exact data de la care va fi efectuată reducerea", au declara surse oficiale, citate de Mediafax.

Reducerea constribuţiilor sociale face parte dintr-un pachet mai larg de măsuri de stimulare economică, care include şi reducerea cotei unice de la 16% la 14% sau chiar la 12%, începând cu anul viitor, precum şi introducerea cardului de creditare destinat întreprinderilor mici şi mijlocii.

Şi scrisoarea de intenţie  convenită de Guvern cu Fondul Monetar Internaţional în urma misiunii de evaluare din octombrie-noiembrie relevă faptul că reducerea impozitării forţei de muncă se poate lua în calcul în acest an, dacă economia îşi va reveni şi va crea suficient "spaţiu fiscal".

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite