Guvernele europene se împrumută de la populaţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai multe state europene fac apel la patriotismul cetăţenilor şi le cer să cumpere obligaţiuni naţionale „din solidaritate“ şi să accepte dobânzi mai mici decât restul investitorilor.

Încolţite de investitorii care cer dobânzi tot mai ridicate pentru a le împrumuta, tot mai multe state europene se bazează pe cetăţeni pentru a-şi asigura finanţarea. Făcând apel la patriotismul populaţiei şi cu ajutorul unor campanii agresive de promovare, unele guverne din Uniunea Europeană reuşesc să obţină astfel sume semnificative şi, mai ales, la dobânzi cu cel puţin 50% mai mici faţă de cele cerute de pieţe.

Prin intermediul oficiilor poştale şi al sediilor băncilor comerciale, câteva state din zona euro vând din ce în ce mai multe obligaţiuni guvernamentale în sistem retail, direct către cetăţeni. Este cazul Irlandei, al Spaniei şi al Italiei, state privite cu neîncredere de investitori în contextul crizei datoriilor de stat care ameninţă să arunce UE iar în recesiune.

Ideea nu este una nouă

Practica nu este deloc una nouă, ci este folosită încă de pe vremea celui de-al Doilea Război Mondial. Atunci, Statele Unite ale Americii au vândut „Obligaţiuni de Război", cerând populaţiei să contribuie la finanţarea efortului naţional.

Ministerul Finanţelor de la Roma a declarat la sfârşitul lunii octombrie că se lucrează pentru elaborarea unui mecanism prin care cetăţenii să poată cumpăra online, într-un mod cât mai simplu, obligaţiuni guvernamentale. Pentru Italia, vânzarea de obligaţiuni către cetăţeni nu este nimic nou - mecanismul se foloseşte de ani buni, însă este accesibil doar clienţilor băncilor comerciale. Obligaţiunile pot fi cumpărate doar de la sediile instituţiilor de creditare. De la începutul acestui an, statul a obţinut în acest fel 52 de miliarde de euro la o dobândă de 4%. Statul plăteşte acum aproximativ 7% pentru a se împrumuta pe pieţe.

„Există potenţialul ca statele să-şi asigure în acest fel o parte considerabilă din nevoia de finanţare, mai ales într-o ţară precum Italia, unde gospodăriile au economii importante", a declarat Silvio Peruzzo, economist la Royal Bank of Scotland, citat de „The Wall Street Journal". Există însă şi voci care acuză aceste guverne că, după ce au fost respinse de pieţe, încearcă să transmită povara datoriei către cetăţeni neinstruiţi, care nu înţeleg pe deplin riscurile aferente, notează publicaţia de business.

„Vor să îmbrobodească oamenii"

„Speră să îmbrobodească oamenii astfel încât aceştia să cumpere obligaţiuni cu dobânzi scăzute", spune Michael Ben-Gad, profesor de Economie la City University din Londra. Similar, mai multe regiuni autonome din Spania au început să emită „Bonuri Patriotice". În Catalonia, una dintre cele mai mari (şi mai îndatorate) regiuni spaniole, veniturile obţinute în acest fel (patru miliarde de euro) vor acoperi 71% din nevoia de finanţare a autorităţilor locale. Cu o scadenţă de doi ani, obligaţiunile au dobânzi de 5,25%, semnificativ sub cotele dobânzilor cerute de pieţe (6,75%).

Aceeaşi situaţie se poate observa şi în Irlanda, care a fost forţată de dobânzile ridicate să se împrumute de urgenţă la FMI şi UE în noiembrie 2010 pentru a evita intrarea în incapacitate de plată, a obţinut anul trecut 3,4 miliarde de euro prin astfel de „Obligaţiuni de Solidaritate Naţională".

În primele nouă luni ale acestui an, statul s-a împrumutat doar prin aceste obligaţiuni şi nu a organizat nicio licitaţie îndreptată către investitorii instituţionali (fonduri de investiţii sau bănci comerciale) şi a obţinut 1,2 miliarde de euro. Şi, ceea ce este mai important, Irlanda plăteşte pentru aceste împrumuturi o dobândă de numai 4% faţă de 8% cât cer pieţele pentru a o finanţa.

BCE intervine pe pieţele de obligaţiuni

Banca Centrală Europeană (BCE) a cumpărat masiv obligaţiuni guvernamentale ale statelor cu probleme din zona euro pentru a duce în jos costurile de împrumut, ajunse la cote-record. Imediat, dobânzile Italiei au scăzut. Pe pieţele de obligaţiuni guvernamentale europene s-a observat o relaxare a presiunii uriaşe din ultimele zile. Dobânzile cerute de investitori pentru a împrumuta Italia au scăzut sub 7% (prag atins săptămâna trecută şi considerat periculos). Investitorii rămân însă sceptici şi spun că relaxarea are loc doar datorită intervenţiei extraordinare a BCE.

Statele puternice, lovite şi ele de criză

Bursele europene au înregistrat şi ieri pierderi  Foto: reuters

Problemele cu care se confruntă zona euro se extind cu repeziciune şi către statele considerate până recent sigure. Austria, Finlanda, Olanda, Franţa, Belgia şi chiar puternica Germanie (cea mai mare şi mai performantă economie europeană) sunt nevoite să plătească mai mult pentru a se împrumuta, după ce investitorii devin din ce în ce mai temători faţă de viitorul economiei Uniunii Europene.

Bursele europene au înregistrat şi ieri pierderi p Foto: reuters

În întregul bloc comunitar, investitorii au început să vândă masiv obligaţiunile guvernamentale europene deţinute, în afară de obligaţiunile germane, care au înregistrat însă şi ele o uşoară creştere a dobânzilor. Fenomenul este pus de analişti pe seama rezultatelor slabe privind evoluţia economiei europene în cel de-al treilea trimestru (o creştere de numai 0,2%).

Cea mai îngrijorătoare zi

Managerii de fonduri de investiţii şi traderii numesc ziua de marţi „cea mai îngrijorătoare zi de până acum în criza datoriilor din UE".
„Pieţele îşi pierd răbdarea şi se aruncă direct la jugulară, adică ţările centrale, şi nu cele periferice", a declarat Neil Williams, economist-şef al fondului de investiţii britanic Hermes, citat de „Financial Times".

Situaţia în care se află acum statele europene arată cum de la cuvântul „contagiune" (folosit pentru a descrie teama investitorilor de extinderea crizei dintre periferie către statele centrale) s-a ajuns deja la folosirea cuvântului „pandemie", scrie presa internaţională. În plus, fenomenul observat marţi ar putea arăta că „fuga" investitorilor a început deja. Dacă aceştia nu vor mai cumpăra obligaţiuni guvernamentale europene, costurile de împrumut vor creşte vertiginos şi astfel va fi ameninţată solvabilitatea unei părţi importante a zonei euro. Tot mai multe state vor ajunge în situaţia în care nu-şi vor mai putea asigura finanţare din pieţe şi vor fi nevoite să apeleze la FMI şi UE pentru a evita intrarea în incapacitate de plată.

7% este nivelul la care au ajuns dobânzile cerute de investitori pentru a cumpăra obligaţiuni guvernamentale italiene cu scadenţa la 10 ani.

infografie
Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite