Guvernatorul Băncii Angliei: Criza globală nu a ajuns nici măcar la jumătate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Criza financiară globală care a început în 2007 nu a ajuns nici măcar la jumătate, a declarat guvernatorul Băncii Angliei, Mervyn King, în timpul unei audieri într-o comisie a Parlamentului britanic, potrivit Bloomberg, citat de Mediafax.

"Dacă aţi fi întrebat pe oricine din cadrul băncii, nu cred că cineva ar fi crezut că ne-am fi aflat în toiul crizei după cinci ani. Cred că nu am ajuns nici măcar la jumătate. Suntem într-o criză adâncă, cu provocări enorme pentru a pune pe o traiectorie corectă sistemul bancar precum şi cu provocări apărute din alte regiuni ale lumii", a spus King.

Mervyn King urmează să se retragă din postul de guvernator în circa un an.

Şeful Băncii Angliei este îngrijorat de situaţia din Asia, dar şi de Statele Unite.

"În ultimele luni am fost îngrijorat de înrăutăţirea din Asia şi alte pieţe emergente. De asemenea, colegii din Statele Unite sunt mai îngrijoraţi decât la începutul anului referitor la ce se întâmplă în economia americană. Nu este o poziţie confortabilă"
, a spus King.

Guvernatorul a votat la reuniunea de politică monetară din iunie în favoarea unei extinderi a programului de achiziţii de obligaţiuni, cu 50 de miliarde de lire sterline la 375 miliarde de lire sterline, însă măsura a fost respinsă.

"Sunt foarte uimit de cât de mult s-a schimbat situaţia" de la publicarea prognozelor băncii pe 16 mai, a spus King. "Sunt pesimist şi sunt îngrijorat în mod special deoarece de doi ani vedem cum situaţia din zona euro se înrăutăţeşte, iar problemele sunt amânate", a declarat bancherul britanic.


Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite